Apărarea de erezii

Evanghelia Duminicii de astăzi – Ioan cap 17,- prezintă Rugăciunea arhierească, rugăciunea făcută de Iisus cu puţin inainte de prinderea sa, de incheierea misiunii sale pământeşti.

Apostolul, citat din Fapte ap. Cap 20, in mod analog prezintă testamentul Sf. Pavel lăsat preoţilor din Efes, Milet şi imprejurimi, vestindu-le totodată că se văd pt ultima oară in viaţa aceasta.

In ambele pericope este tratat un subiect de crucială importanţă pt Biserica din toate timpurile, dar mai ales pt epoca actuală: Unitatea Bisericii.

In Evanghelie, Iisus se roagă Părintelui ceresc pt păstrarea unităţii Bisericii pe care o intemeiase pe pământ. El spune „ mă rog ca toţi să fie una” referindu-se nu atât la apostolii prezenţi cât la „ cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor”. Ştim că Iisus nu a făcut nimic la intâmplare, şi de aceea credem că dacă Iisus s-a rugat cu atâta insistenţă Tatălui pt păstrarea unităţii, a făcut-o pt că ştia că această unitate va fi in mare pericol din partea oamenilor, că va fi sfâşiată chiar de cei ce vor fi chemaţi să conducă Biserica. Din Rugăciunea lui Iisus, transpare multa Lui grijă pt Biserică. Cât timp a fost in trup pe pământ a apărat-o de erezii, dar după înălţarea Sa la cer, va fi nevoie de multă apărare intrucât biserica va fi atacată de lupii răpitori.

Aceeaşi mare grijă o regăsim şi la Sf. Pavel. Stiind că nu va mai putea să apere biserica de eresuri, lasă această mare grijă, ucenicilor săi, preoţi şi episcopi, in acelaşi timp insă atrăgându-le atenţia că ereticii nu vor veni din afară ci chiar din rîndurile lor. Apostolul Ii numesşte „lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma” care „vor grăi învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.” Urmând in toate Mântuitorului, apostolul neamurilor, prevede marele pericol al ereziei. El insuşi spusese, de omul eretic, dupa intaia şi a doua mustrare să te depărtezi….. arătând că abaterea de la dreapta credinţă este mai periculoasă decît abaterile morale. (Tit 3, 30)

Atât Mîntuitorul cât şi Apostolul său Pavel, lasă să se inţeleagă faptul ca căderea de la dreapta credinţă este mai grea şi mult mai greu de vindecat decît căderea in păcate. Pt păcătos intotdeauna se recomandă păstrarea comuniunii de rugăciune, pt vindecarea lui, dar de omul eretic avem poruncă, după incercarea nereuşită de intoarcere, să ne depărtăm ca nu cumva molima relei credinţe să cuprindă şi pe alţii.

Dacă pt omul care cade intr-un păcat sau altul, – desfrâu, hoţie, furt, etc. – este uşor să realizeze că a greşit, insăşi conştiinţa lui mustrându-l, ereticul se increde in judecata sa şi foarte anevoie va accepta faptul că inţelegerea lui despre credinţă e strîmbă. El, urmându-şi părerii proprii, nu acceptă să fie indreptat, stăpânit de mîndrie, refuză să accepte că ar putea greşi si de aceea boala lui e nevindecabilă. Izolarea lui de comuniunea credincioşilor devine astfelt o necesitate vitală pt biserică pt că erezia este extrem de molipsitoare, speculând orice slăbiciune a credincioşilor. De aceea Sfinţii Părinţi, interzic cu străşnicie contactul cu eretiucii sau cu scrierile lor, întreaga disciplină canonică a Bisericii, prevede indepărtarea de eretici.

Odată cu trecerea timpului, pericolul dezbinării a crescut exponenţial intre creştini. Intreaga istorie bisericească incepând chiar cu apostolii, nu este altceva decât o continuă luptă a dreptei credinţe cu erezia. Această luptă era, am putea spune, mai uşor de dus inainte vreme decât astăzi. Atunci ereticii se manifestau ca atare sustinându-şi credinţa lor şi luptând pe faţă impotriva Ortodxiei. Astăzi lucrurile nu mai stau asa. Demonii, invăţătorii ereticilor, nu-i mai invaţă pe aceştia să lupte impotriva Ortodxiei ci le spune că Ortodoxia a dispărut! Adevărul subzistă împrăştiat in toate denominaţiunile creştine şi, de ce nu, şi prin religiile necreştine. Aşa cu nu are rost să ne luptăm cu nici o biserică ci este necesar să ne unim intr-o biserică ecumenică, aceasta fiind singura modalitate de a recupera Adevărul credinţei, pierdut acum printre atâtea denominaţiuni. Aceasta este doctrina mişcării ecumenice de astăzi, şi iată că cei care nu o acceptă sunt puşi la zid cu apelative de genul „ignoranţi, fundamentalişti, inţepeniţi intre barierele ruginite ale canoanelor Sfinţilor Părinţi”, etc. Cei care mai cred că Biserica Ortodoxă este păstrătoarea integrală a Adevărului revelat de Iisus şi propovăduit de apostoli, sunt prezentaţi ca duşmanii păcii, promontori ai disensiunilor sociale, chiar luptători impotriva umanităţii!

Cum putem insă să ne apărăm de erezie? Şi cum trebuie noi să inţelegem erezia şi pe eretici?

Odată cu indemnul de a se feri de eretici şi erezii, Sf. Pavel oferă şi scutul de apărare: luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său şi privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.

Cercetarea gândurilor proprii şi pocăinţa este primul antidot la erezie. Cel ce-şi vede neputinţa nu va cădea in mîndrie. Nu va putea să creadă despre sine că e infailibil ci va vedea ca are nevoie de sfatul şi ajutorul fraţilor săi. Mai mult, fiind smerit, se va deschide harului Duhului Sf., care-i va arăta ca Biserica este un dar al Lui Hristos şi trebuie păstrată aşa cu ne-a fost dată.

Al doilea leac este vigilenţa duhovnicească, bazată pe invăţătura Evangheliei. Meditarea cu smerenie asupra cuvintelor şi sfaturilor apostolului ne fereşte de interpretări greşite.

La a doua intrebare ne vine iarăţi in ajutor marele Apostol. Dând indemnuri ucenicului său Tit ii spune: De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Ne spune aici că modul de comportare cu ereticul nu e negocierea ci mustrarea şi aceasta îndoită. Pasul următor este ruperea comuniunii. De ce? Pt că, spune apostolul, ereticul s-a abătut. Cuvântul grecesc original este ἐκστρέφω – ekstrephō = pervertit, in sensul că şi-a schimbat propria natură, asemenea ingerilor căzuţi. Cu acesta nu mai e nimic de făcut pt că a căzut în păcat in sensul că se află intr-o perpetuă rătăcire.

Iisus ne cheamă astăzi impreună cu apostolii şi sfinţii părinţi, la păstrarea unităţii dreptei credinţe ce ne este lăsată ca ce-a mai sfântă moştenire. De puritatea acestei credinţe atârnă mântuirea intregii lumi şi de aceea pt păstrarea ei s-au vărsat râuri de sânge ai mucenicilor şi mărturisitorilor ortodoxiei pănă astăzi.