Skip to content

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Rugăciunea facută cu gura (2)

Martie 4, 2009
Sf. Teofan Zăvorâtul

Sf. Teofan Zăvorâtul

Prea cuviosul Nil Sorschi spune ca cel ce se roaga in auz si cu gura, făra luare aminte, se roaga vazduhului, iar nu lui Dumnezeu.

E ciudata dorinta ta frate! Tu vrei sa te auda Dumnezeu cand tu insuti nu te auzi?” spune Sfantul Dimitrie al Rostovului imprumutand cuvintele de la Sfantul Mucenic Ciprian al Cartaginei. Iar acest lucru se intampla, intocmai, cu cel ce se roaga cu gura si cu vocea fara luare aminte; ei pana intr-atata nu se aud pe ei, pana intr-acolo isi ingaduie risipirea si asa de mult se indeparteaza cu gandurile de rugaciune spre obiecte straine, incat, nu arareori, se intampla sa se opreasca pe neasteptate, uitand ceea ce citesc; sau incep sa spuna, in locul cuvintelor rugaciunii citite, cuvinte din alte rugaciuni, cu toate ca inaintea ochilor lor cartea este deschisa. Vai! Cum ar putea Sfintii Parinti sa nu ocarasca o astfel de rugaciune fara luare aminte, vatamatoare, nimicita de risipire!

„Luarea aminte, – spune Sfantul Simeon Noul Teolog, -trebuie sa fie atat de legata si nedezlipita de rugaciune pe cat este de legat trupul cu sufletul, care nu pot fi despartiti, si nu pot exista unul fara altul”. Luarea aminte trebuie sa preintampine si sa ne pazeasca de vrajmasi ca o straja; ea este cea dintai care trebuie sa se nevoiasca impotriva pacatului, sa se impotriveasca gandurilor viclene ce vin in inima; iar luarii aminte sa-i urmeze rugaciunea, care distruge si omoara imediat toate gandurile viclene; ganduri viclene cu care luarea aminte a inceput lupta, cea dintai, dar pe care ea singura nu le poate omori. De rezultatul acestei lupte, savarsita cu luare aminte si de rugaciune, atarna viata sau moartea sufletului.

Daca vom pazi rugaciunea curata prin mijlocirea luarii aminte, atunci vom spori. Dar daca nu ne vom stradui sa o pastram curata, ci o vom lasa fara paza, atunci o vor spurca gandurile viclene, – si noi ne vom face netrebnici si lipsiti de sporire. Vai! Vai! si iar Vai!

Luarea aminte trebuie sa intovaraseasca negresit rugaciunea care se face cu gura si cu vocea, ca si oricare alta. Folosul rugaciunii ce se face cu gura este nenumarat cand este insotita cu luare aminte. Cu ea trebuie sa inceapa nevoitorul. Sfanta Biserica pe ea o preda in primul rand fiilor sai.

Radacina vietuirii monahale este cantarea de psalmi” a spus Sfantul Isaac Sirul. „Biserica, spune Sfantul Ioan Damaschin, a primit cantarile feluritelor tropare cu un scop bun si placut lui Dumnezeu din pricina neputintei mintii noastre, pentru ca noi, nechibzuitii, atrasi de dulceata cantarii, sa-I cantam lui Dumnezeu intr-un fel chiar impotriva voii noastre. Acei ce pot intelege si cerceta cuvintele rostite de ei, ajung la umilinta si in felul acesta, se ridica ca pe o scara, spre ganduri bune”.

Pe masura ce sporim in deprinderea ganduri­lor dumnezeiesti, apare in noi dorinta dumnezeiasca si ne atrage sa ajungem pana acolo incat sa intelegem inchinarea catre Tatal in Duh si Adevar, potrivit cu porunca Domnului: „Gura si limba, adesea exercitata in rugaciunea si in citirea cuvantului lui Dumnezeu, dobandesc o prospetime, devin incapabile pentru vorbe desarte, pentru rasete, pentru rostirea cuvintelor glumete, rusinoase si putrede”.

Vrei sa sporesti in rugaciunea mintii si a inimii? Invata-te sa fii cu luare aminte in cea facuta cu gura si cu glasul, caci rugaciunea facuta cu gura, cu luare aminte, trece de la sine spre rugaciunea mintii si a inimii.

Vrei sa te inveti sa alungi repede si cu putere gandurile semanate de vrajmasul comun al omenirii? Alunga-le cand esti singur in chilie, cu rugaciunea lui Iisus, facuta cu glasul si cu luare aminte, rostindu-I cuvintele făra graba, cu umilinta. Vazduhul se umple de rugaciunea ce se face cu luare aminte, cu gura si cu vocea, si pe demoni ii va cuprinde tremurul, le vor slabi puterile, le vor putrezi si se vor nimici cursele lor! Vazduhul se va imbiba de rugaciunea facuta cu luare aminte, – cu gura si cu vocea, – si se vor apropia ingerii de cei ce se roaga si canta, se randuiesc in ceata lor, iau parte la cantarile lor duhovnicesti, cum s-au invrednicit sa vada acest lucru unii placuti lui Dumnezeu, printre care si, fericitul Staret din zilele noastre, Serafim de Sarov.

Multi dintre marii Parinti s-au indeletnicit in toata viata lor cu rugaciunea ce se savarseste cu gura si cu vocea si, pe deasupra, erau imbelsugati de darurile Duhului. Pricina unei asemenea sporiri era ca la ei, impreuna cu vocea si cu gura, erau unite mintea si inima, intreg sufletul si trupul. Ei rosteau rugaciunea din tot sufletul si din toata taria lor, din toata fiinta lor, din intreg omul.

Fratilor! Sa fim cu luare aminte in rugaciunile noastre acute cu gura si cu glasul, rostite de noi in timpul slujbelor bisericesti sau in singuratatea chiliei. Sa nu facem ca ostenelile si viata in manastire sa devina neroditoare prin neluare aminte si prin neglijenta in lucrul lui Dumnezeu.

Neglijenta in rugaciune este pierzatoare de suflet. ,Blestemat e, zice Scriptura, cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu nebagare de seama”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: