Skip to content

Orb plin de … Lumină

Iunie 2, 2008

Vindecarea orbului din naştere a dat mult de gândit fariseilor contemporani Lui Iisus, dar şi celor contemporani nouă. Deodată, fariseii de atunci s-au trezit in faţă cu un om pe care il dispreţuiau – un cerşetor –  dar care fusese atent la predicile lor şi, la momentul potrivit, le-a intors cuvântul: „Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.”

In faţa acestui argument, fairiseii cei mult cuvântători au rămas fără replică. Nici un cuvânt nu putea să stea in faţa acestei logici care era predicată chiar de ei. Atunci au apelat la singura armă care le rămăsese, care de fapt le rămâne fariseilor din toate timpurile când sunt puşi la „colţ”, atacul la persoană!  În păcate te.ai născut tot, şi vii să ne înveţi pe noi?! Nu conta minunea, nu conta argumnetele biblice si logice, ci doar orgoliul rănit. Urmarea ? L-au scos afară. Spectacolul, din păcate, nu s-a încheiat atunci, ci continua si astăzi. Tendinta „vârfurilor”  ecleziastice este ecumenismul.  Nu contează argumentele impotriva aduse,  biblice, canonice, istorice, logice, nimic nu are valoare in faţa lor. Insă neavând cuvânt de răspuns, se folosesc de aceeasi arma ca si vechii farisei: fundamentaliştilor, ignoranţilor, problematicilor, în păcate v-ati născut şi ne contraziceti pe noi !? Si sunt gata să declare pe oricine nu primeşte invăţătura lor că sunt in afară de Biserică. Vindecatul orb din Evanghelie ne vine insă în ajutor: Atunci când oamenii ne scot din „sinagoga lor” avem pe Hristos care ni se descoperă ca Fiu al Lui Dumnezeu, ne primeşte in Biserica Sa pe care porţile iadului nu o pot birui. Ne mai invaţă fostul orb că mărturisirea credinţei poate aduce necazuri, dar ne arată ca plata ei este bucuria de a fi găsit de Hristos, nu aiurea ci în templu, arătându-ne că nu despărtirea de Biserică este soluţia luptei de astăzi împotriva ereziei ecumeniste ci apărarea Adevărului ÎN Biserică.

Anunțuri
26 comentarii leave one →
  1. Iunie 4, 2008 11:37 am

    Excelenta analiza si foarte inspirata aplicarea la realitatile fierbinti ale zilei!

    „Nu contează argumentele impotriva aduse, biblice, canonice, istorice, logice, nimic nu are valoare in faţa lor. Insă neavând cuvânt de răspuns, se folosesc de aceeasi arma ca si vechii farisei: fundamentaliştilor, ignoranţilor, problematicilor, în păcate v-ati născut şi ne contraziceti pe noi !? Si sunt gata să declare pe oricine nu primeşte invăţătura lor că sunt in afară de Biserică. Vindecatul orb din Evanghelie ne vine insă în ajutor: Atunci când oamenii ne scot din “sinagoga lor” avem pe Hristos care ni se descoperă ca Fiu al Lui Dumnezeu, ne primeşte in Biserica Sa pe care porţile iadului nu o pot birui”.

  2. Enache Ioan permalink
    Iunie 4, 2008 11:53 am

    Hristos a Inviat!

    Editez de vreo 11 ani revista „Credinta ortodoxa, la Bacau, avand binecuvantarea PS Galaction de la Alexandria. Va rog sa ne dati acordul sa publicam acest text in numarul din iunie al revistei. Daca aprobati solicitarea, adaugati si o semnatura, eventual cu un pseudonim pe care sa il stiu numai eu. Cu cele mai bune ganduri intru Domnul nostru Iisus Hristos, Ioan Enache

  3. Iunie 4, 2008 12:38 pm

    BRAVOS!

  4. Iunie 5, 2008 5:08 pm

    Excelenta talcuirea si paralela cu vremea noastra… mai ales ca cineva scria deunazi pe blogul meu ca simte ca noi, anti-ecumenistii, l-am impresurat pe Mitropolit, ca si cei din Sinedriu pe Hristos „a hulit, a hulit, ce ne mai trebuie”…
    Sarut mana!
    Hristos S-a inaltat!

    Laurentiu

  5. armaghedon permalink
    Iunie 6, 2008 6:48 pm

    Doamne ajuta !

    Mai fratilor, daca asa de judecatori ai ierarhilor suntem, de ce nu faceti fratilor un sinod sa-i judecati? De ce nu mergeti sa-i dati jos, afara din sinod? Aveti curajul asta? Vorbiti, acuzati, judecati…I bagati pe toti in aceeasi oala….Dar ce faceti sa-i ajutati ? Cat va rugati pentru ei cu lacrimi? Cat va rugati sa-i ajute Dumnezeu ( sau ei nu sunt oameni?) sa biruiasca ispitele…As vrea sa vad vreun carcotas dintre voi astia plin de duh sfant si fapte bune cat ar rezista intr-o responsabilitate ierarhica…Si vorbiti, vorbiti…Dati apa la moara fratilor si celor de alte credinte sa rada de noi, sa rada sectanti cat de jegosi suntem ortodocsi, cum stim sa ne faultam doar, dupa ce ca oricum credinciosii nostri sunt vai de ei…Asta e exemplul crestinesc…Nu cred fratilor, sa ma iertati…Nu sunt de acord poate cu multe ale ierarhilor…dar stiu eu cate nopti nedormite au ? Cat plang…Voi stiti lucrurile astea? Sau v-a pus diavolul lacat la sensibilitate si sunteti mai ceva decat arhanghelul Mihail…Va rog fratilor, in numele unitatii, nu mai faceti rau prin comentarille voastre…

    Un frate intru Hristos !
    (sau dupa cum veti vrea voi sa ma considerati!)

  6. preugen permalink*
    Iunie 7, 2008 8:18 pm

    Frate …. Armaghedon,
    Mulţumesc pt comentariu. Deşi nu sunt de acord cu limbajul folosit, cred că nu unitatea este cea pt care trebuie sa facem sacrificii ci pt Ortodoxie. Intradevăr ierarhii noştri au responsabilităţi mari pe umerii lor, dar cea mai mare este mărturisirea şi apărarea dreptei credinşe. Spre deosebire de preoţi, la hirotonia arhiereului, candidatul face şi o mărturisire de credinţă, jurând să păstreze şi să apere Ortodoxia. Atunci cînd faptele lor, smintesc sau au aparenţe de abatere de la Ortodoxie, atunci au obligaţia să explice credinciloşilor aceasta pentru a nu determina căderea de la credinţă a celor incredinţaţi lor. Acum, nu ştiu dacă ai citit explicaţia pe care a dat-o Mitrop. Nicolae Corneanu în legătură cu impărtăşirea sa cu ereticii catolici – poţi să o citeşti aici http://www.danionvasile.ro/blog/2008/06/05/mitropolitul-corneanu-nu-regreta-gestul-apostat/
    – dar e clar că IPS Nicolae, in cunoştinţă de cauză a făcut un gest de apostazie. Tu ceri de dragul unităţii să acceptăm ca Ortodoxia să fie batjocorită, ca nu cumva sa râdă sectarii de noi. Dar ce i-ar face mai fericiţi pe toţi sectarii şi ereticii decât lepădarea de credinţa cea mântuitoare?

  7. ion valahul permalink
    Iunie 9, 2008 8:39 am

    O radiografie perfecta a celor care conduc astazi BOR.
    Unitatea nu poate fi acceptata decat daca ea presupune comuniunea intru ADEVAR. Ierarhii BOR confunda insa BISERICA cu Prea Sfintiile lor , uitand ca aceasta este formata si din preoti si credinciosi .
    Nu Prea Sfintiile lor sunt detinatorii absoluti al adevarurilor de credinta ,ci Biserica in ansamblul ei.
    Este revoltator modul in care se misca Sinodul BOR si faptul ca in cazul mitropolitului Nicolae al Banatului , Patriarhia nu a dat un comunicat la fel de transant ca in cazul sindicatelor preotesti.Nu stiu oare cei de la Patriarhie ca a te impartasi cu ereticii este necanonic ? Sau dreapta credinta nu mai face parte din fisa postului dumnealor ?

  8. Iunie 10, 2008 8:24 pm

    Draga Frate Armaghedon, inainte episcopii se alegeau dintre parintii harismatici. Astazi se cauta alte… „harisme”. Poate de aia nu dorm bine noaptea, ca incearca sa gaseasca solutii dupa mintea lor sucita cand de fapt ar trebui sa se consulte cu Marii Duhovnici, ca nu degeaba i-a lasat Dumnezeu si i-a impodobit cu „daruri”.

  9. Silviu permalink
    Iunie 6, 2010 8:56 am

    Multumim pentru articol! (l-am vazut de curand, prin trimitere de la
    razbointrucuvant)

    Fratele ‘Armaghedon’ sper ca e bine intentionat, dar cred ca face
    niste confuzii crezand ca oamenii ar trebui sa taca la asa ceva. Ce-ar
    mai rade capii ereticilor de bucurie vazand ca noi ne numim Ortodocsi,
    si ca in credinta noastra, in chestiunile foarte importante, unii zic
    una, altii cu totul alta (in special ca gruparile catolice sau/si
    protestante ar fi numite ‘Biserici surori’), ca niste oameni smintiti
    care incuviinteaza orice gogorita nou aparuta, in contradictie pe
    toate planurile nu numai cu credinta Ortodoxa, cum ar fi notiunea noua
    a „fratilor eretici”, pe motiv -zice el- ca nu trebuie sa-l „vorbim de
    rau/judecam” pe episcopul nostru si, probabil „sa nu se vada” ca
    Biserica „ar avea probleme”, dar si cu logica elementara.

    Adica, logic vorbind, sa lasam asa, ca unii episcopi sa-i numeasca
    ‘eretici’, iar altii sa-i numeasca ‘frati’, si atunci situatia e mai
    buna decat daca autorul articolului, ca orice fiinta rationala,
    observa ca trebuie aleasa o parte, nu pot fi amandoua adevarate?
    Despre care unitate e vorba aici a o pastra? Am vazut zilele astea
    cum, in Cipru, IPS Athanasios, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, spune
    adevarul zicand ca vizita papei, un eretic din afara Bisericii, in
    Cipru sminteste poporul dreptcredincios. Arhiepiscopul Bisericii
    Cipriote, zice ca papa e un „intaistatator al Bisericii”, si ca cine
    nu-l primeste pe papa si e impotriva vizitei acestuia sminteste
    poporul. Sa ne explice fratle Armaghedon cum impaca el treaba asta.

    (iar daca episcopii din trecut nu aveau comuniune cu catolicii, ba
    chiar ii considerau eretici si-i botezau pe cei veniti de la
    catolici in Ortodoxie ca pe niste pagani, si acum unii episcopi au
    inceput sa-i numeasca frati si chiar sa se impartaseasca la
    catolici, de ce sa nu-i certam pe episcopii credinciosi ca nu se
    aliniaza cu aia noi, ca sa avem o linie a Bisericii frumoasa si sa
    nu rada sectarii de noi? Oare cine a rupt aici unitatea in Biserica?

    Apoi, daca vor sectantii sa rada, ce le putem noi face? Noi avem o
    singura Biserica (in sfarsit, s-au mai rupt vreo cativa, iar unii
    s-au intors inapoi), dar ei s-au faramitat in zeci de mii de
    grupari, care striga unii la altii ca ei au dreptate. Daca li se
    pare ca noi suntem dezbinati, sau ca dezbinarea e ceva de ras, sa-i
    lasam sa rada, ce sa le facem, Dumnezeu sa le ajute! Nu vad cum asta
    ajuta argumentului fratelui, sa tacem cand cineva rupe credinta cea
    una in doua, ci impotriva acestui argument, caci atunci cand cineva
    strica adevarata unitate a credintei (traditionala, doctrinara,
    scripturala, istorica), noi trebuie sa strigam, tocmai ca sa ajungem
    iar la unitate, in mijlocul nostru in primul rand.
    )

    Mai mult:

    1. Articolul e foarte bun, si nu judeca pe nimeni in particular, in
    afara de a mentiona erezia ecumenista ca atare, care se cuvine a fi
    data in vileag, la lumina, cat mai la lumina! Cine se simte cu musca
    pe caciula, sa ia aminte la sine…

    Cred ca a „judeca” nu se referea la asa ceva. Altfel, mai toti sfintii
    mari ai Bisericii, in frunte cu Sf. Apostoli si cu Sf. Ioan Gura de
    Aur ar fi etichetati ca niste ‘judecatori ai aproapelui’ (ba chiar si
    Hristos, desi ne-a spus despre Sine ca n-a venit sa judeca lumea, acum
    doua milenii). Hristos si Sfintii au judect si acuzat intotdeauna
    pacatele oamenilor, si ereziile mai ales, acestea fiind inceputurile
    pacatelor si, mai rau, posibil chiar a despartirii de Dumnezeu (dupa
    cum ne spune si Avva Agathon in Pateric), si asta trebuie facut in
    continuare!

    2. Istoria Constantinopolului si a „vestului salbatic din Europa”.

    Citez, oarecum liber, dintr-un compendiu foarte bun, in engleza,
    despre ruperea papistilor din Biserica si a conjuncturii istorice in
    care s-au petrecut lucrurile:

    (tocmai e pe terminate capitolul care descrie consiliul mincinos de la
    Ferrara-Florenta, realizat din motive politice, la care delegatia
    estului, cu exceptia Sf. Marcu al Efesului semnase tratatul de unire
    cu papistii)

    „{
    Imparatul a observat apoi ca a fost mai usor sa semneze tratatul
    decat sa-l puna in aplicare. Influentat de batrana sa mama, Elena
    Dragases, imparatul nu si-a fortat supusii. Totusi, el a ramas loial
    uniunii, dar i-a fost foarte greu sa gaseasca pe cineva care sa ocupe
    scaunul patriarhal.

    Bizantinii nu au acceptat unirea si au ignorat toate indemnurile
    din partea partizanilor acesteia. O tacere aproape dureroasa a
    invaluit Biserica cand, in timpul Postului Mare din 1440, bisericile
    erau goale si nu se tineau slujbe. Nimeni nu vroia sa slujeasca cu
    episcopii care semnasera. Cu toate acestea, aproape toata curtea si
    aproape intregul epsicopat erau in mainile unionistilor.

    POPULATIA LAICA A ESTULUI

    De-a lungul istoriei imperiului de est, o mare parte a laicatului
    era la fel de bine educata ca si clerul. Profesorii, slujitorii
    guvernamentali si chiar si soldatii erau de obicei la fel de culti ca
    si preotii. Multi dintre ei aveau o educatie inalta in teologie si
    multi se simteau competenti sa ia parte la discutii teologice in orice
    moment, char si pe strazi si in piete. Nimeni nu considera in Bizant
    nu considera ca teologia ar fi de domeniul exclusiv al clerului. E
    posibil ca dreapta slujire, dreapta credinta si traditia sa fi fost
    strajuite cu gelozie de catre laici tocmai din cauza ca se gaseau atat
    de multi teologi zelosi, amatori si de profesie. Bizantinii erau total
    devotati liturghiei lor. Liturghia era ceva la care participa toata
    adunarea. De fapt, chiar si decoratiile bisericii luau parte; icoanele
    si mozaicurile erau de asemenea participanti. Atat randurile mai de
    jos ale clerului cat si laicatul aveau resentimente amare fata de
    orice critica a sfintelor ritualuri si erau suspiciosi fata de orice
    schimburi sau incercari inovatoare. Opinia publica era foarte
    articulata si aceasta nu ezita sa critice nici pe imparat, nici
    ierarhia.

    POPULATIA LAICA A VESTULUI

    Aproape de la inceput, estul si vestul aveau o viziune diferita despre
    autoritatea eclesiastica. Intreaga atitudine a vestului medieval era
    diferita. Crestinismul s-a raspandit mult mai incet in vest decat in
    est si paganismul a durat mult mai mult acolo, mai ales in cercurile
    mai culte. Biserica Romei s-a vazut nevoita, pentru auto aparare, sa
    insiste asupra unitatii si uniformitatii in credinta. In acelasi timp,
    interesul pentru filosofia speculativa si controversa teologica era
    mult mai scazut. Circumstantele politice au influentat si ele
    aspectul legalistic al civilizatiei latine, punandu-l in slujba
    Bisericii. Cand autoritatea imperiala din vest s-a prabusit in fata
    invaziei popoarelor barbare, singura organizatie care a supravietuit a
    fost Biserica Romei. Desi viceregii si guvernantii imperiali au
    disparut, papa si cu epsicopii au ramas la negocieri cu noii
    cuceritori barbari, si si-au asumat chiar administratia
    oraselor. Astfel, in timp, episcopul Romei a mostenit treptat
    pozitia de autocrat si de sursa a legii. Biserica din vest a devenit
    in cele din urma un corp centralizat sub un cap autocrat si „de
    inspiratie divina”, un corp condus de administratori si avocati cu
    experienta, a caror teologie era pe masura infatisarii
    exterioare. Astfel, vestul a avut o conceptie despre credinta dreapta
    sau gresita mult mai simplu, mai strict, mai legalistic/logic.

    Pe de alta parte, vestul nu avea nici un laicat educat, nici o opinie
    publica articulata in chestiunile religioase. Daca exista vreo
    critica, era indreptata spre punerea in aplicatie din partea clerului,
    nu inspre credinta acestuia. Singura educatie care a supravietuit a
    fost desfasurata de Biserica Romei. La inceputul evului mediu, erau
    putini laici in vest care stiau sa citeasca. Nivelul de cultura era in
    general mai coborat in vest decat in est, din cauza invaziei barbare
    si a distrugerii educatiei seculare in vest. Toate acestea dadeau
    Bisericii din vest o pozitie in societate pe care Bisericile estului
    nu au avut-o niciodata.

    Spre deosebire de Liturghia estica, cea vestica era o taina slujita
    numai de catre cler, in timp ce laicatul nu avea acelasi sentiment al
    participarii. Numai in est primeau laicii si Trupul si Sangele lui
    Hristos. Mai mult, in timp ce limba Liturghiei bizantine era
    aproximativ inteligibila bizantinului de rand, latina celei catolice
    era o limba straina majoritatii credinciosilor din vest. Si mai mult,
    in timp ce Greaca e o limba subtila si flexibila, care se potriveste
    de minune pentru a exprima orice nuanta a gandirii abstracte, latina
    era cu mult mai rigida si mai de necompromis, o unealta perfecta
    pentru avocati. Laicatului din vest i se permitea foarte rar sa
    inervina in vreo chestiune de credinta. Pe de alta parte, clerul
    vestic, elita intelectuala, se bagau in permanenta in problemele de
    stat. Astfel, nu apare prea surprinzator ca Biserica Latina a putut
    impune, cu opozitie mica sau chiar absenta, inovatii precum adaugarea
    lui „Filioque” intr-un mediu laic ignorant si iliterat.

    [… sar 40 de pagini pana la descrierea ultimei zi din asediul de 58
    de zile al Constantinopolului… ]

    UNIREA SI DISTRUGEREA

    Venea intunericul si multimile se ingramadeau spre biserica
    Sf. Sofia. In timpul slujbelor din ultimele cinci luni nici un grec
    evlavios nu a pasit pe portile bisericii, intinate de catolici si de
    renegati. Cu toate acestea, in seara pomenirii Sf. Teodosia (29 mai),
    in ultima noapte de libertate a orasului, clerul si poporul, in ciuda
    simtamintelor cu privire la unire, s-au adunat pentru o ultima
    Liturghie in Sf. Sofia, dandu-si seama ca unirea de la Florenta nu i-a
    salvat si nu va salva nici Bizantul.

    Lasand deoparte orice amaraciune, aproape toti cetatenii, cu exceptia
    celor care strajuiau pe ziduri, s-au unit in acesta incercare
    disperata de mijlocire. Acei preoti care mai inainte spuneau ca unirea
    cu Roma a fost un mare pacat au venit la altar sa slujeasca cu
    unionistii. Cardinalul era acolo, si langa el erau episcopi care nu ar
    fi acceptat niciodata autoritate acestuia. Toti au venit la
    spovedanie, ca sa se poata impartasi, nepasandu-le daca o primeau de
    la Ortodocsi sau de la Catolici. In licaritul mozaicurilor de la
    lumina celor o mie de lampi si lumanari, si a miscarii solemne a
    preotilor in splendidele lor vesminte, in acel moment s-a realizat o
    unire jalnica si infama in biserica Sf. Sofia.

    In toate acele saptamani, dupa nenumarate atacuri ale turcilor,
    aparatorii au reusit sa reziste, prin mila lui Dumnezeu, pana la
    punctul in care sultanul era aproape gata sa se dea batut si sa
    abandoneze incercarea. Dar in ultimele cateva zile, o schimbare majora
    a intors situatia pe dos. Dupa ce majoritatea oamenilor au cedat
    unirii, au tradat prin aceasta Ortodoxia si protectia lui Dumnezeu.
    }”
    Cartea: „The Lives of the Pillars of Orthodoxy”, p.479-481 + p.521
    [Nota: Cartea e mult mai mult decat adunarea impreuna a trei vieti de
    sfinti, fiind ilustrate atat partea spirituala cat si cadrul social,
    istoric, politic, in care s-au intamplat acele evenimente.

    3. Care trebuie sa fie atitudinea noastra fata de arhierei?

    Aici e o problema foarte delicata, dar mi se pare ca fratele
    Armaghedon care ne numeste inspirati de Satana pentru ca vorbim
    impotriva faptelor ne-crestinesti ale unora dintre arhierei e putin
    cam derutat el insusi si se cam grabeste. In primul rand, toata lumea
    stie ca nu toti arhiereii sunt ecumenisti, ci doar un numar oarecare
    dintre ei, iar dintre acestia unii mai inflacarati, care se dau pe
    fata fara sfiala, de nu mai trebuie sa-i numeasca nimeni, altii mai
    putin, sau poate foarte putin.

    Sa luam putin in discutie vorbirea impotriva arhiereilor. Daca am
    vorbi fara nici un discernamant impotriva tuturor arhiereilor, zicand
    ca sunt toti niste neispraviti, atunci am vorbi impotriva treptei
    arhieresti in sine, si asta ar fi rau, pentru ca am merge impotriva
    Bisericii Apostolice (printre altele). Numai ca articolul nu face
    deloc asta, si nici vorba sa bage pe toata lumea in aceeasi oala.

    Trecem acum la atitudinea noastra fata de acei arhierei care sunt
    ecumenisti, incalcand canoanele sfintilor Parinti, adica ale
    Bisericii, lasand astfel sa se inteleaga ca ei ar fi de alta parere,
    probabil si de alta credinta. Ce trebuie facut cu acesti arhierei?
    Dupa cum am mai zis, daca toti arhiereii, in masa, ar fi ecumenisti,
    atunci fratele ar avea oarecare indreptatire sa creada ca am luat-o
    razna. Dar daca observam ca tocmai acesti arhierei au deschis usa
    sectantilor sa vina si sa ne zica ca suntem niste prapaditi ca si ei,
    care nu stim de fapt care e adevarul (pentru simplu motiv ca dupa ce
    sectantii si-au spart capul unii altora acolo la ei in vest, la
    figurat dar si la propriu, si dupa ce si-au schimbat punctul de vedere
    de cateva ori, li se pare si lor dubios sa mai sustina despre ei
    insisi ca ‘acum noi detinem adevarul iar restul sunt eretici’, asa
    ne-au bagat si pe noi ‘cu dragoste latino-protestanta’ in cadrul
    ereticilor si ne spun pur si simplu ca nici noi nu detinem adevarul,
    desi nu ne facem vinovati de vreo schimbare halucinanta de pozitie ca
    ei), atunci ne intrebam oare cine ne face de ras de fapt? Sa facem ca
    arhiereii ecumenisti, sa ne alaturam ereticilor si sa le spunem si lor
    si noua intre noi ca de fapt ‘cine stie cum e cu adevarul asta?’, si ca
    sa ne lamureasca ei? Asta ar fi intelept?

    Tocmai aici e problema, ca noi iubim astazi minciuna si nu adevarul,
    si nu incurajam pe ierarhi cand acestia sunt vrednici ca ierarhi, in
    pastrarea credintei, ci ii lingusim in orice ar face, si zicem cu
    falsa smerenie (care e linguseala) „da, sfintia voastra”, si-i ajutam,
    pe cei cu probleme, care au uitat ca a fi arhiereu e o cinste, dar si
    o mare datorie, si aceasta duhovniceasca, fata de Dumnezeu si fata de
    turma pastorita, iar nu politica, bancara sau de alta natura, sa se
    imbete in continuare in compromisul de tip papistas in care se vinde
    adevarul pentru un avantaj lumesc de un fel sau altul. Si solutia e
    tocmai invers decat propune fratele Armaghedon, ca noi ar trebui sa
    strigam mai tare, si sa spunem adevarul mai raspicat in fata
    oamenilor, arhierei sau nu, prin aceasta ajutandu-i pe arhierei in
    fata presiunilor celor purtati de Necuratul, ca acestia le-ar putea
    raspunde atunci ispititorilor sa se duca in alte parti cu astfel de
    gogorite, ca la noi nu se cumpara asa ceva.

    Deci, cred ca trebuie sa vorbim, sa aratam ca am ales liber Ortodoxia
    in virtutea intelepciunii, nu sa spunem „da sfintia voastra” la orice
    se spune, aratand astfel ca si de ne-am fi aflat printre protestanti,
    catolici, sau chiar printre inchinatori la idoli necrestini, noi tot
    n-am fi facut deosebire, si tot „da, sa traiti” le-am fi spus celor de
    sus.

    Apoi, noi nu credem in arhiereii nostrii, nici nu am facut cu ei
    legamant de credinta, sa mergem dupa ei si ei sa ne conduca, noi
    credem in Hristos, Biserica e a lui Hristos, iar arhiereii sunt niste
    slujitori ai lui Hristos, care slujesc pentru Hristos si pentru
    Biserica. Iar daca de fapt nu e asa, ce facem? Zicem ca e bine si asa
    si ca noi mergem dupa arhierei orice ar zice, chiar daca acesti
    arhierei nu mai sunt slujitori ai lui Hristos si actioneaza, ca marii
    eretici din istorie (care multi au fost arhierei), impotriva
    Bisericii? In vest, unui calugar catolic, care si-a dat seama de
    anti-crestinismul catolicismului din care facea parte ( vezi articolul
    de la http://www.impantokratoros.gr/PaulBallaster_Convolier.en.aspx ) si a
    protestat, i s-a spus de catre un calugar devotat al papei ca ei
    (catolicii) ar merge mai degraba in iad dupa papa decat in rai cu
    toate adevarurile lui, si ca ei il urmeaza pe papa orice ar fi
    printr-un legamant special.

    Nu cred ca e vorba in articol de a-i da jos pe arhierei, nici de a le
    face nimic, e vorba doar despre adevar si despre minciuna. Adevarul
    care e din ce in ce mai rar in ziua de azi, si minciuna care ne
    inconjoara, si pe care ne-am invatat sa o acceptam, crezand ca altfel
    nu mai merg lucrurile, daca nu mintim putin (probabil cu diplomatie)
    in toate. Nu stiu ce indatoriri au conducatorii spirituali ai altora,
    dar arhiereii nostrii au datoria fata de Hristos, fata de sfinti, si
    apoi si fata de noi, sa ne creasca in lumina credintei celei una,
    despre care Sf. Apostol Pavel zice ca acela care o schimba sa fie
    blestemat! Iar daca arhiereul incepe sa o ia razna, si prin aceasta
    isi atrage blestemul asupra sa (daca nu se intoarce, ca toti gresim
    adeseori), noi sa-i spunem ca are dreptate, sau ca sa nu mai planga
    si sa nu-si mai faca probleme ca noi il urmam orice ar fi, si sa-l
    linistim zicandu-i ca are dreptate?

  10. Noiembrie 19, 2011 1:21 am

    Doamne mintuieste-ne pe noi pacatosi!!!

Trackbacks

  1. Război întru Cuvânt » DUMINICA ORBULUI
  2. Război întru Cuvânt » “Să nu primeşti nici o învăţătură greşită sub pretextul dragostei!” sau demistificarea ecumenismului
  3. IERARHII (NOSTRI) DE AZI, FARISEII DE IERI « un blogger SCEPTIK
  4. Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Papacioc: “Este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu!”
  5. Război întru Cuvânt » SCRISOARE DESCHISA A PARINTELUI IUSTIN IN CAZUL APOSTAZIEI MITROPOLITULUI BANATULUI
  6. Război întru Cuvânt » ORBIREA SUFLETULUI: PAREREA DE SINE
  7. Duminica orbului din naștere « Vremurile de pe urmă
  8. Duminca orbului » Alex Rădescu
  9. Război întru Cuvânt » “Oare si noi suntem orbi?” – DESPRE SMERENIE SI PARERE DE SINE LA DUMINICA ORBULUI
  10. Război întru Cuvânt » Duminica orbului. Cine sunt orbii zilelor noastre? PREDICA MARTURISITOARE A PS SEBASTIAN: “Respectati-ne pe Hristos, fara de Care, de Europa se va alege praful”
  11. Război întru Cuvânt » DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”. TRUFIA SI INDREPTATIREA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI
  12. Război întru Cuvânt » DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”
  13. DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. "Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui"
  14. DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui” -
  15. DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui” -
  16. DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui” | Cuvântul Ortodox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: