Skip to content

Farivameşul

Februarie 16, 2008
Duminica Vameşului şi Fariseului, marchează începutul pregatirii pentru Postul Mare, post ce precede marele praznic al Invierii Domnului. Ce inseamnă postul? Sf. Scriptura, ni-l prezinta ca pe o arma puternică în lupta noastră împotriva păcatului şi implicit a diavolului. Conform Scripturii, postul nu înseamnă doar abţinere de la alimentele de origine animal, ci o „metanoia”, o înoire a minţii (Is. 68, 6-7) o răzvrătire bună împotriva robiei păcatului şi a patimilor.
În acest sens, care este modelul pe care ni-l pot oferi cei doi protagonişti ai pericopei evanghelice din duminica aceasta?
In primul rând vedem atitudinea mândră a fariseului: plin de fapte, dar şi de mandrie. Dar noi ştim că Dumnezeu smereşte pe mândri şi mândria, şi mântuieşte pe acela care-şi pleacă ochii în pământ.(Iov 22, 29) şi prin prisma acestui adevăr înţelegem de ce rugaciunea lui nu a fost primită.
Prin prisma aceluiaşi text înţelegem şi de ce a fost auzit vameşul care nu voia nici ochii să-şi ridice către cer : pentru smerenia lui, pentru inima înfrântă şi zdrobită cu care s-a înfăţişat înaintea Lui Dumnezeu.
Ce ne cere Dumnezeu atunci când postim? smerenie şi recunoaşterea cu zdrobire de inimă a păcatelor noastre. Fariseul avea cu adevarat fapte dar avea şi multă mândrie; vameşul era plin de păcate dar a venit la Dumnezeu cu multă smerenie şi zdrobire de inimă. Faptele fariseului nu l-au indreptaţit înaintea lui Dumnezeu din pricina mândriei lui pe când păcatele vameşului au fost şterse de smerenia şi multele lui lacrimi.
Când omul e plin de păcate dar e şi plin de mandrie, zadarnic îi e postul de bucate deoarece cuprinde în sine partea rea atât de la vameş cât şi de la fariseu: e un farivameş şi de aceea îndreptarea e departe de el.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: