Skip to content

Dragostea

Februarie 8, 2008

        „După cum ciorchinele, dacă îl tai din vită, se strică, putrezeste si nu se mai coace, tot astfel si dragostea, dacă o desparti de taina nuntii, prin care se hrăneste din harul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul“. (Părintele Paisie Aghioritul)

        Vedeam trupurile celor doi oameni ca pe două sfere albe, despărtite. Diafane, pline de o energie anume, fiind constituite dintr-o anumită substantă. Când făceau dragoste, li se pierdea învelisul si se uneau. Deveneau o singură sferă mare. A rezultat o fiintă nouă. Cele două au devenit una. După toate celelalte elemente – compozitie, substantă, energie – nu exista nici o diferentă între sfera mare si cele două mici care o compuneau. Elementul nou era unirea. Cele două deveniseră una.

            După aceasta am văzut si trupul culcat al unui oarecare ascet, care trăise neînsurat. Ceva ca niste sfinte moaste. Exista ceva deosebit în aspectul lor. Compozitia lor, calitatea suferise o transformare radicală. Era mai densă, mai tare, extrem de consistentă… inalterabilă, as zice. Trupul îsi schimbase calitatea. Se petrecuse o transformare a substantei. A rezultat ceva cu totul nou, inalterabil, nestricăcios, care depăsea sfera existentei omenesti obisnuite.

            Pentru prima parte a vedeniei: si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup (Matei 19, 5). În unirea cuplului, celor doi nu li se schimbă firea. Omul se uneste cu om. Pur si simplu, cele două entităti distincte se adună într-una. Elementul nou este unirea. O unire ce poate fi explicată prin apel la criterii de ordin corporal, sentimental si psihologic. Nimic duhovnicesc, nimic dumnezeiesc nu există în ea. Altfel spus, actul erotic este un eveniment pur trupesc, care nu-1 sfinteste pe om. Si, ca fapt strict trupesc, contine prin natura sa elementele alterabilitătii si ale descompunerii. Nu posedă caracteristicile inalterabile ale vietii vesnice pe care le conferă unirea cu Duhul Sfânt.

            Pentru cea de-a doua parte: cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El (I Cor. 6, 17). în cazul ascetului, se unesc două firi. Trupul, pe de-o parte, si harul lui Dumnezeu de cealaltă; omul cu Dumnezeu. Se preschimbă firea omenească, primeste ceva nou, inalterabil; dobândeste si ea calitătile Duhului. Se săvârseste astfel îndumnezeirea prin har a omului, în Duhul Sfânt: părtasi dumnezeiestii firi, dumnezei prin har, …veti fi ca Dumnezeu. Iată câteva din expresiile Sfintei Scripturi care descriu această realitate. Asa încât potentialitatea firii omenesti este îndumnezeirea. Nimic mai putin! Orice altceva este nedemn de om. Ce cutremurătoare revelatie… Si cuplul poate dobândi această îndumnezeire, poate accede la acest nivel al fiintării, la această inalterabilitate, si astfel unirea, reprezentată prin noua sferă mare, se poate si ea înduhovnici. Aceasta se întâmplă însă atunci când cuplul se conectează la „canalele“ harului dumnezeiesc, anume atunci când, deplin constient si de bună voie, începe să participe nemijlocit la Tainele Bisericii (Cununia, Spovedania, Dumnezeiasca împărtăsanie) si să se străduiască a se lipi de Domnul, pentru a deveni un duh cu El.

fragmente din Marii iniţiati ai indiei şi părintele Paisie – Dyonisye Farasiotis

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Pr Eugen permalink
    Februarie 8, 2008 11:58 am

    Textul acesta m-a dus cu mintea la imaginea lumânărilor de la cununie pe care preotul le aprinde şi le dă apoi naşilor. Ambele se aprind în acelaşi timp si apoi flacăra se desface in cele două lumânări. Reunindu-le obţii o flacără mai mare, dar de aceeaşi calitate. La fel se intâmplă şi cu unirea trupească, cei doi devin una, dar nu se schimbă nimic pe plan calitativ.
    M-am gândit apoi la flacăra aparatului de sudură cu autogen: mai intâi, când arde doar acetilena, este o flacără galbenă, ce scoate mult fum şi un miros neplăcut. Dacă o atingi de ceva, nu reuşeste decât să înnegrească. Dar când cu această flacără se uneşte oxigenul, totul se schimbă. Flacăra, mai înainte galbenă şi fumegândă, devine de culoare albastră spre alb; fumul dispare şi dacă acum se atinge de ceva, pătrunde totul, topeşte, taie….

    In primul caz, omul se uneste cu om, şi nimic nu se schimbă (doar poate mai mult fum şi negreală).
    În al doilea caz, Omul se uneşte cu Duhul Sfânt, si se transformă cu totul…

Trackbacks

  1. Razboi întru Cuvânt » Prostitutie, forta si control…:-(

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: