Sări la conţinut

Vizionează „Arhim Efrem Vatopedinul – Dragostea lui Dumnezeu nu are hotar” pe YouTube

aprilie 15, 2021

SEXUALIZAREA COPIILOR – NOUA FRONTIERA A REVOLUTIEI SEXUALE

octombrie 12, 2020

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                                                                             Octombrie 8, 2020

Subiectul de azi e foarte important. În loc de a-l discuta noi, am ales să redau versiunea română a unui articol recent publicat de publicația First Things asupra subiectului. Veți vedea mai jos că deja am intrat în noua frontieră a revoluției culturale: sexualizarea copiilor și transformarea lor în obiecte sexuale.

Autorul comentariului este Scott Yenor, profesor de sociologie la Baylor University în Texas.[Link: https://www.firstthings.com/…/the-next-frontier-in-the…]

Articolul a fost tradus în românește de Părintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Îi mulțumim pentru osteneală și dedicație.

Noua revolutie sexuala

Ce se întâmplă dacă revoluția sexuală nu este nici măcar pe jumătate încheiată? Revoluționarii sexuali au avut multe victorii încă din anii 1960, dar nu și-au îndeplinit încă cele mai mari ambiții. Promovarea sexualității în copilărie îi va aduce mai aproape de obiectivul lor.

Revoluționarii sexuali din anii ’60 sperau să obțină eliberarea totală subminând instituțiile și manierele care „reprimau sexualitatea”. Într-o atmosferă lipsită de represiune, credeau ei, toate expresiile sexualității vor fi binecuvântate, în timp ce cei care au învățat că există un mod corect și un mod greșit de a face sex vor fi stigmatizați ca puritani sau mai rău.

Cu toate acestea, sfârșitul represiunii este departe. Revoluționarii sperau să vadă căsătoria ofilindu-se pe viță, dar majoritatea americanilor încă se căsătoresc, iar majoritatea căsătoriilor durează o viață. Revoluționarii au câștigat acceptarea publică a homosexualității și apoi a căsătoriei între persoane de același sex, dar numărul homosexualilor practicanți nu a crescut. Revoluționarii sperau să elibereze sexul de relații durabile, dar perversitatea polimorfă nu a devenit încă norma americană. Revoluționarii au subminat învățătura morală și sexuală a celui mai mare dușman al lor, credința creștină, dar majoritatea bisericilor continuă să traseze linii privind comportamentul sexual. Lucrurile ar putea fi mai rele.

Conservatorii susțin adesea că revoluția sexuală se va lovi de „limitele naturale”. Poate că principala limită naturală este respectarea inocenței sexuale a copiilor. Societatea noastră s-a opus multă vreme gândirii copiilor ca fiind obiecte sexuale sau ființe sexuale și rareori i-a încurajat pe copii să se angajeze în joc și explorare sexuală. Copilăria este un moment de cultivare a autocontrolului, de încurajare a modestiei sexuale și de transformare a rușinii în virtute sexuală. Aplicăm această limită prin legile privind vârsta consimțământului și prin legile împotriva pornografiei infantile.

Dar revoluționarii sexuali nu respectă această limită „naturală”. Într-adevăr, revoluționarii sexuali consideră copiii ca fiind ființe sexuale cu dorințe sexuale, care doresc să se împlinească. Liderii revoluției sexuale credeau că societatea creștină și burgheză se va prăbuși, dacă progeniturile lor ar fi crescute într-un mediu „de afirmare sexuală”, fără „represiune”. Pentru Wilhelm Reich „abstinența pentru copii” este „patologică și provoacă chiar haosul pe care se simte chemat să îl stăpânească”. Herbert Marcuse a declarat că spera că revoluția ar putea „erotiza zone, timpuri și relații care erau tabu înainte”, cum ar fi copilăria. Influentul Alfred Kinsey a crezut că distincția dintre sexualitatea infantilă și cea adultă va dispărea într-o societate cu adevărat neopresivă.

Sexualizarea copiilor

Pentru revoluționari, eșecul de a sexualiza copilariă explică de ce revoluția sexuală nu a avansat mai mult. Prin urmare, mulți adoptă un nou brand de educație sexuală cuprinzătoare care începe mai devreme și încurajează activitatea sexuală reală. Revoluționarii se ocupă de educația sexuală timpurie sub standardele relativ moderate de oprire a sarcinii, prevenirea abuzurilor și oprirea bolilor cu transmitere sexuală. Scopul lor final este ca instituțiile publice să normalizeze tratarea copiilor ca ființe sexuale. Ei speră că educația sexuală timpurie va afecta obiceiurile și afecțiunile copiilor și le va modela acțiunile și atitudinile.

Giganții noștri tehnologici încurajează sexualitatea din copilărie. Cuties, filmul recent de pe Netflix, poate face pentru sexualitatea copilăriei ceea ce Will și Grace au făcut pentru căsătoria între persoane de același sex. Cine poate uita povestea unui tânăr de unsprezece ani? Agenții de publicitate au abandonat demult ideea că pre-adolescenții sunt inocenți sexual.

Și legile vârstei consimțământului se schimbă. Deși rămâne o infracțiune, de exemplu, pentru un tânăr de optsprezece ani să întrețină relații sexuale cu o persoană de doisprezece ani, judecătorii pot numi acum un astfel de sex voluntar, dar nu consensual și pot reduce pedeapsa pentru făptuitor (atât timp cât decalajul de varstă este de zece ani sau mai puțin). Astfel, sprijinul legal pentru menținerea inocenței sexuale a copiilor este erodat. În curand, legile vârstei consimțământului vor cădea în desuetudine, la fel ca formele anterioare de reglementare sexuală.

Noua educație sexuală comprehensivă scoate în evidență toleranța pentru fluiditatea sexuală și stilurile de viață alternative. Învață copiii mici despre „plăcerea sexuală, despre corpurile lor sexuale născute și despre intimitatea sexuală”, după cum spune un scriitor. Copiii pot afla despre consimțământ, practicând intimitatea sexuală în școala primară, așa cum au făcut în Germania. Pe măsură ce școlile adoptă educație sexuală timpurie, intimitatea sexuală va fi predată mai devreme și explorarea corpului va trece de la descurajată, la opțională, la încurajată. Dacă copiii sunt, prin natura lor, ființe sexuale, așteptați-vă ca natura lor sexuală să se dezvăluie mai devreme: Dacă copiii sunt sexuali de la naștere, revoluționarii nu pot spune niciodată „că este prea devreme”.

Educatia sexuala

Mulți părinți sunt dezgustați de educația sexuală a copilăriei timpurii. Dar mulți au renunțat în mare măsură la rolurile lor de părinți, având încredere în experții care le vor îndoctrina copiii. Părinții de astăzi sunt ei înșiși produse ale revoluției sexuale și este posibil să vadă mai puține motive pentru a-și proteja copiii decât strămoșii lor. Ca urmare, rezistența la acest nou brand de educație sexuală nu va fi ceea ce a fost.

Copiii sexualizați, lipsiți de un sentiment de rușine și încurajați să fie fluizi sexual, vor fi mai puțin susceptibili să susțină căsătoria și paternitatea responsabilă. Sexul va fi detașat, în continuare, de căsătorie. Stilurile de viață alternative și sprijinul pentru pedofilie vor deveni tot mai frecvente, iar pornografia va fi mai populară. Autocontrolul sexual va fi mai puțin frecvent.

Copilăria sexualizată este următoarea frontieră a revoluției sexuale. Aceasta vine îmbrăcată în haine de oaie a prevenirii sarcinii și a promovării stilurilor de viață sănătoase, dar este un lup. Promite să deterioreze relațiile sexuale umane – și să submineze ceea ce rămâne din etica noastră maritală și familială și să submineze civilizația însăși.

Creștinismul si USR

septembrie 11, 2020

Recomand lecturarea si distribuirea acestui articol. E nevoie ca toți creștinii, indiferent de confesiune, sa faca front comun în fața amenințărilor aduse de ideologiile progresiste.

Să fii credincios nu este un lucru uşor

octombrie 18, 2014

Am cerut unor tineri să scrie câteva gânduri in legătură cu ce inseamna sa fii credincios.

Un om credincios e greu de definit. Nu poti spune că un om care merge regulat la biserică, îşi face rugăciunile zilnic, dă milostenie la săraci şi vorbeste despre Dumnezeu e neapărat credincios: aparenţele pot înşela. Ca şi în cazul  vameşul şi  fariseul, unii oamenii o fac pentru ochii lumii. Credinţa adevărată rezidă în suflet, si e la fel de diferită pe cât sunt oamenii de diferiti.

          Pe unii credincioşi, credinţa ii impinge sa si-o arate prin acte de caritate, prin posturi lungi; unii se calugaresc, altii devin ”nebuni pentru Hristos”. La urma urmei, cu totii il iubesc pe Dumnezeu, insă exprima acea dragoste diferit.
           Din nefericire, valorea care se punea pe credinţă în trecut a fost erodata de mentalitatea ultimelor decenii. Să spui că eşti credincios nu mai este un lucru cu care te mândresti, ci ceva de care aproape iti e rusine, intrucat restul lumii il evita pe Dumnezeu, si prefera sa-l urasca sau sa-l batjocoreasca.
            De ce? La urma urmei, e o schimbare progresiva, dar majora. Exista o lege a lui Murphy care ma amuza: tot ce-i placut pe lumea asta ori e pacat, ori te omoara. De multe ori, ba chiar coincid. Insă oamenii prefera să nu creadă ca există Dumnezeu, pentru că le dă mână liberă să facă ce vor, să facă lucrurile pe care Dumnezeu le interzice. Desi principiile crestine sunt practic construite pentru om, pentru siguranta lui si fericirea lui, acestia le refuză din cauza tentatiei pacatului. Astfel, in secolul prezent, cand intrebi un om dacă este religios, este mai posibil să-ti spuna că este ateu.
         Unul dintre cele mai bune argumente în favoarea credinţei (asta ca o paranteză) mi se pare acesta: de la începuturile timpului, oamenii l-au cautat pe Dumnezeu. De aceea avem atat de multe mituri si religii, unele vechi de mii de ani; omul il caută pe Dumnezeu in stele sau in statui, dar nu exista civilizatie care sa nu fi avut un zeu sau mai multi. Este codificata in ADN-ul uman nevoia de Dumnezeu. De aceea, intr-un fel sau altul, fiecare om va ajunge sa Il confrunte, la un moment dat, oricat fuge sau se ascunde. Nu poti fugi de ceva launtric.
          Oamenii cu adevarat credinciosi sunt rari. EI sunt cei care cred in mod sincer, si il iubesc pe Dumnezeu. De aici decurge restul: sunt buni, corecti, smeriti, muncitori. Insa credinta aceasta pura, sincera, fara indoieli, este teribil de greu de obtinut. Cei mai multi credinciosi se lupta in fiecare moment pentru credinta lor. Sa fii credincios nu este un lucru usor.

 Andreea.

Despre patimi

aprilie 23, 2014

După Sf. Ioan Casian  există opt patimi principale:

1. Îmbuibarea pântecelui;

2. Curvia;

3. Iubirea de argint;

4. Mânia;

5. Întristarea;

6. Trândăvia;

7. Slava deşartă;

8. Trufia.

Patimile sunt de două feluri:

– din necesităţi fireşti (cum ar fi îmbuibarea pântecelui şi curvia);

– neînrădăcinate în natura noastră (de exemplu, iubirea de arginţi).

Primele şase patimi enumerate sunt în multe privinţe legate între ele şi ca atare trebuie învinse una după alta (de pildă curvia e deseori legată de îmbuibarea pântecelui, trândăvia de întristare).

Patima a şaptea şi a opta sunt de asemenea unite între ele: slava deşartă naşte trufia.

1. Se deosebesc trei feluri de îmbuibări ale pântecelui:

a) mâncatul dezordonat înainte de ora mesei;

b) sub aspectul cantitativ: ghiftuirea („îndrăcirea pântecelui”);

c) sub aspectul calitativ: patima de a mânca gustos („îndrăcirea gâtlejului”).

2. Curvia are şi ea trei feluri:

a) împreunarea, care la rândul ei este firească sau impotriva firii (sodomia, homosexualitatea);

b) masturbarea;

c) cu mintea şi cu inima (amintiţi-vă: Oricine se uită la femeie poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea înm inima lui – Mt. 5, 28).

3. Iubirea de argint:

a) dorinţa omului de a primi ce nu avea mai înainte (ca Ghiezi – 4 Imp. 5);

b)Dorinţa de a căpăta ceea ce mai înainte a refuzat;

c) Tăinurea unei părţi din ceea ce  a făgăduit să dea (ca Anania şi Safira, Faptele Ap. 5).

4. Mânia:

a) lăuntrică (arde în interorul omului);

b)exteriorizată (în cuvânt şi faptă);

c) pomenirea răului (mânia cronică).

5. Întristarea este de două feluri:

a) cea care vine după încetarea mâniei, din pricina pagubelor, a pierderilor, a neîmplinirii dorinţelor;

b) cea care vine din pricina temerilor, a fricilor, a grijilor nechinzuite;

6.Trândăvia, care cu precădere:

a) îl mână pe om la somn;

b) îl face să umble din loc în loc.

7. Slava deşartă – are multe feluri, dintre care cele mai însemnate sunt două:

a)îngâmfarea cu lucrurile văzute şi cu trupul;

b) dorinţa de slavă de la oameni.

8. Trufia, şi anume:

a) trupească;

b) duhovnicească.

Scopul luptei cu patimile este curăţia inimii.

(Dr. Dimitri Avdeev, Când sufletul este bolnav,, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005.

Faţa ascunsa a transplantului de organe

februarie 8, 2014

Deşi nu eram de acord cu transplantul de organe, cunoscând expresia „pe cat de mort e necesar dar pe cat de viu posibil” referitor la „donatorul de organe”, lectura articolului acesta  –Minciunile profitabile ale stiintei (Partea a III-a): Moartea cerebrala si frauda donarii de organe – m-a îngrozit de-a binelea. În cazul in care mai aveţi dubii legate de cumplitul atentat la viaţa şi demnitatea umana numit donare de organe, recomand citirea atenta a acestui articol foarte bine documentat dar care cere sa fii tare de fire!

P.S.

Legat de pozitia autoarei privitor la poziţia oficială a BOR privind transplantul de organe, cred ca se explica prin faptul ca BOR nu a analizat niciodata cu atentie problematica transplantului/donarii de organe, exprimand  o poziţie bazata doar pe informaţiile oficiale furnizate de sustinatorii „donarii” fără a pune cu adevarat in balanţă  argumentele sustinatorilor transplantului cu cele ale adversarilor lui.

Cuviosul Porfirie a fost oficial canonizat de Patriarhia Ecumenică

decembrie 1, 2013

pr-porfirie

Astăzi, 27 noiembrie 2013, intreaga suflare a Bisericii dreptslavitoare se bucură nespus de vestea că Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii, împreună cu un al părinte sfânt, mai puţin cunoscut la noi – Meletie de Lardos, de către Patriarhia Ecumenică. Prima prăznuire: 2 decembrie 2013.

 

 

 

Sensul ortodox al noţiunii de păcat

august 8, 2013

Text preluat din cartea  Uimit de Hristos de Pr. James A. Bernstein

traducere de Dragoş Dâscă                        

  Pentru creştinul ortodox  păcatul este mai mult decât încălcarea unei legi, iar iertarea este mai mult decât amnistia lui Dumnezeu pentru încălcarea legii. Am descoperit că Ortodoxia concepe păcatul ca fiind negarea iubirii însăşi. Păcatul înseamnă a întoarce spatele Lui Dumnezeu. Este o boală, în principal spirituală, care s-a răspândit în trupul nostru. Aşadar,  pentru noi, păcatul este mai mult decât „a rata ţinta” , sau o deficienţă morală, sau eşecul de a trăi la nivelul unui oarecare cod de purtare străin nouă. Păcatul este eşecul de a înţelege că viaţa este iubire şi comuniune – eşecul de a fi integru, sănătos, complet. Este respingerea comuniuniii personale cu Dumnezeu. Păcatul ne limitează pe noi înşine, ne izolează pentru a trăi vieţi autonome, independente şi autosuficiente. Într-un anumit sens, păcatul este iubire de sine obsesivă. Pentru creştinul ortodox, autonomia absolută a individului este păcat; într-adevăr, „păcatul originar”. Ofensa noastră adusă Lui Dumnezeu nu constă în faptul că i-am fi „ofensat onoarea”, ci că am întors spatele însăşi vieţii. Păcatul este negarea chipului lui Dumnezeu în om şi a lui Dumnezeu însuşi. Păcatul este distrugător prin sine. Dumnezeu urăşte păcatul nu fiindcă păcatul ar avea vreo putere asupra Lui, ci din cauza a ceea ce păcatul ne face nouă.

                         În teologia neortodoxă, păcatul, dreptatea, raiul şi iadul nu sunt legate de fiinţa noastră în sine. Conform concepţiei apusene, păcatul este o pată în dosarul nostru pe care Sângele lui Iisus o poate şterge. Dreptatea este văzută ca un credit pe care Dumnezeu îl pune în contul nostru sau care în viaţa viitoare este garanţia unor mai răsplăţi şi cununi. Spre deosebire de această concepţie, Ortodoxia vede păcatul ca o stare a fiinţei în care noi ne îndepărtăm de Dumnezeu la un nivel profund şi ne opunem iubirii  Lui. Aşadar, când Dumnezeu ne iartă, acest act este înţeles ca fiind mai mult decât un act de iertare a fărădelegilor sau a unor anumite acţiuni imorale. Pentru noi, a fi iertat înseamnă a fi îmbrăţişat de iubirea lui Dumnezeu şi a fi adus într-o stare de unire mai profundă (fără amestecare) şi de comuniune cu El. A fi iertat de Dumnezeu înseamnă a fi curăţit, purificat, iluminat şi, în cele din urmă, a fi transfigurat organic în miezul fiinţei noastre. Iertarea este terapeutică şi include procesul de vindecare şi de îndepărtare a păcatului din vieţile noastre.

                                   Un exemplu: dacă inima noastră spirituală putrezeşte, atunci emană un miros respingător, fetid şi respingător atât pentru Dumnezeu cât şi pentru om.  A considera că iertarea păcatelor este un decret legal prin care statutul nostru devine „acceptabil” pentru Dumnezeu, înseamnă a turna parfum peste inima stricată şi putrezită pentru a înlătura duhoarea. Pentru creştinul ortodox, iertarea păcatului nu este o schimbare produsă în statutul nostru legal care are legătură cu viaţa exterioară, ci o schimbare care se produce chiar în miezul condiţiei şi stării  inimii noastre, fiinţei noastre. Iertarea păcatului înseamnă îndepărtarea efectivă  a păcatului, ceea ce include efortul şi participarea noastră. Ea înlocuieşte sau vindecă inima noastră îndepărtând duhoarea. Iertarea păcatului are legătură nu doar cu mirosul, ci cu cauza lui, operând la nivel organic.

Alertă umanitară: Copiii din Glodeni

mai 6, 2011

Pentru donatii:
CONT RO35CECEBZ0130RON0786067, deschis la CEC, Sucursala Buzau, Cod Swift CECEROBU, titular cont: Parohia Glodeanu Cirlig.
Banii vor fi folositi pentru ridicarea unei cantine sociale.

Adresa unde ne puteti trimite ceva prin posta:
Preot Tudor Marian, Sat Carligu Mare, Comuna Glodeanu Silistea, Judetul Buzau, Cod 127260
Pentru alte detalii:
Parintele Marian Tudor, telefon 0720.281.634
Puteti sa ne scrieti aici:
nicoletatintea@gmail.com
preotmariantudor@gmail.com

Puteti redirectiona 2% din impozitul pe venit catre parohia din Glodeanu:
CUI-ul parohiei Glodeanu Cirlig este 13192269

Gasiti declaratia 230 completata cu datele parohiei aici.

Va multumim tuturor!

Mai multe detalii gasiti pe site-ul dedicat acestei situatii.

De ce nu particip la saptamana de „rugaciune” ecumenistă?

ianuarie 20, 2011

…din cauza Sfântului Apostol Pavel!

Astăzi când  cuvantul eretic și  erezie a disparut din vocabularul comunicatelor oficiale ale agentiei de presa a Patriarhiei – la fel și din cuvantările multor ierarhi și teologi ecumeniști – totuși Sf. Pavel indeamnă cu tărie pe ucenicul său, episcopul Tit: De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.(Tit 3, 10-11). Unora poate să le pară ciudat, dar Sfantul Ap. Pavel chiar ne-a lasat indrumari clare in legatura cu atitudinea pe care trebuie s-o avem față de eretic.

Observăm ca apostolul spune ca mai intai trebuie să mustrăm pe eretic pentru erezia lui! NU spune nimic de simpozioane, dialoguri teologice, intruniri ecumenice, negocieri dogmatice, … nimic din acestea ci numai  mustrări!

Mai mult, după o prima mustrare neurmată de lepădarea ereziei, trebuie să urmeze a doua, probabil mai aspră. Nu negocierea asupra credintei. Nu căutarea aparentelor asemănări și ignorarea invățăturilor apostate.  După si a doua mustrare nu mai poate urma nimic decat depărtarea de eretic. E singura atitudine dreaptă si folositoare atat drept credinciosului cat si a răucredinciosului. E folositoare pentru amândoi pentru ca pe primul il intăreste pe calea mânturii iar celui de al doilea îi arată gravitatea căderii sale. A nu respecta această poruncă a Duhului Sfânt dată prin Sf. Pavel duce neabătut la moartea veșnică.

Dumnezeu ne-a lăsat indrumări clare privitoare la faptele care duc la pierderea mantuirii si printre acestea un loc de frunte il are erezia. Efectele ei le arată Dumnezeu prin cuvântul Sf. Ap. Petru: … și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul care i-a răscumpărat, iși vor aduce lor grabnică pieire. (2 Petru 2, 1)

Acesta ar trebui să fie motivul să refuzam orice negociere a credintei: aduce grabnică pieire! Facând simpozioane, intruniri, congrese impreună cu ereticii nu face altceva decat să le inchidă total calea spre viața veșnică.

Întrebarea care poate urma acum este:  Cine sunt ereticii?

Termenul de „erezie” vine din grecescul αιρεσις, hairesis (de la αιρεομαι, haireomai, „a alege [ceva]”, „a opta [pentru ceva]”), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate – de întregimea învăţăturii celei drepte, şi de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie şi eretic sunt cuvintele pe care le foloseşte Irineu de Lyon în scrierea sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învăţătura şi pe cei care se opun Bisericii creştine, în opoziţie cu poziţia ortodoxă (de la ortho- „dreaptă” + doxa „gândire/credinţă”) a Bisericii creştine.

Conform acestei definiții eretici sunt toți neortodocșii asa ca nu ne ramane altă atitidine decat cea a sfântului Paisie Velicicovski:

Au eretici sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]

Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

Important de notat faptul ca destinatarii principali ai poruncii Sf. Pavel sunt episcopii, căci Tit era episcop, si de le ei se așteaptă in primul rand ascultare față de poruncile lui Dumnezeu…