Skip to content

Să fii credincios nu este un lucru uşor

Octombrie 18, 2014

Am cerut unor tineri să scrie câteva gânduri in legătură cu ce inseamna sa fii credincios.

Un om credincios e greu de definit. Nu poti spune că un om care merge regulat la biserică, îşi face rugăciunile zilnic, dă milostenie la săraci şi vorbeste despre Dumnezeu e neapărat credincios: aparenţele pot înşela. Ca şi în cazul  vameşul şi  fariseul, unii oamenii o fac pentru ochii lumii. Credinţa adevărată rezidă în suflet, si e la fel de diferită pe cât sunt oamenii de diferiti.

          Pe unii credincioşi, credinţa ii impinge sa si-o arate prin acte de caritate, prin posturi lungi; unii se calugaresc, altii devin ”nebuni pentru Hristos”. La urma urmei, cu totii il iubesc pe Dumnezeu, insă exprima acea dragoste diferit.
           Din nefericire, valorea care se punea pe credinţă în trecut a fost erodata de mentalitatea ultimelor decenii. Să spui că eşti credincios nu mai este un lucru cu care te mândresti, ci ceva de care aproape iti e rusine, intrucat restul lumii il evita pe Dumnezeu, si prefera sa-l urasca sau sa-l batjocoreasca.
            De ce? La urma urmei, e o schimbare progresiva, dar majora. Exista o lege a lui Murphy care ma amuza: tot ce-i placut pe lumea asta ori e pacat, ori te omoara. De multe ori, ba chiar coincid. Insă oamenii prefera să nu creadă ca există Dumnezeu, pentru că le dă mână liberă să facă ce vor, să facă lucrurile pe care Dumnezeu le interzice. Desi principiile crestine sunt practic construite pentru om, pentru siguranta lui si fericirea lui, acestia le refuză din cauza tentatiei pacatului. Astfel, in secolul prezent, cand intrebi un om dacă este religios, este mai posibil să-ti spuna că este ateu.
         Unul dintre cele mai bune argumente în favoarea credinţei (asta ca o paranteză) mi se pare acesta: de la începuturile timpului, oamenii l-au cautat pe Dumnezeu. De aceea avem atat de multe mituri si religii, unele vechi de mii de ani; omul il caută pe Dumnezeu in stele sau in statui, dar nu exista civilizatie care sa nu fi avut un zeu sau mai multi. Este codificata in ADN-ul uman nevoia de Dumnezeu. De aceea, intr-un fel sau altul, fiecare om va ajunge sa Il confrunte, la un moment dat, oricat fuge sau se ascunde. Nu poti fugi de ceva launtric.
          Oamenii cu adevarat credinciosi sunt rari. EI sunt cei care cred in mod sincer, si il iubesc pe Dumnezeu. De aici decurge restul: sunt buni, corecti, smeriti, muncitori. Insa credinta aceasta pura, sincera, fara indoieli, este teribil de greu de obtinut. Cei mai multi credinciosi se lupta in fiecare moment pentru credinta lor. Sa fii credincios nu este un lucru usor.

 Andreea.

Despre patimi

Aprilie 23, 2014

După Sf. Ioan Casian  există opt patimi principale:

1. Îmbuibarea pântecelui;

2. Curvia;

3. Iubirea de argint;

4. Mânia;

5. Întristarea;

6. Trândăvia;

7. Slava deşartă;

8. Trufia.

Patimile sunt de două feluri:

– din necesităţi fireşti (cum ar fi îmbuibarea pântecelui şi curvia);

– neînrădăcinate în natura noastră (de exemplu, iubirea de arginţi).

Primele şase patimi enumerate sunt în multe privinţe legate între ele şi ca atare trebuie învinse una după alta (de pildă curvia e deseori legată de îmbuibarea pântecelui, trândăvia de întristare).

Patima a şaptea şi a opta sunt de asemenea unite între ele: slava deşartă naşte trufia.

1. Se deosebesc trei feluri de îmbuibări ale pântecelui:

a) mâncatul dezordonat înainte de ora mesei;

b) sub aspectul cantitativ: ghiftuirea („îndrăcirea pântecelui”);

c) sub aspectul calitativ: patima de a mânca gustos („îndrăcirea gâtlejului”).

2. Curvia are şi ea trei feluri:

a) împreunarea, care la rândul ei este firească sau impotriva firii (sodomia, homosexualitatea);

b) masturbarea;

c) cu mintea şi cu inima (amintiţi-vă: Oricine se uită la femeie poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea înm inima lui – Mt. 5, 28).

3. Iubirea de argint:

a) dorinţa omului de a primi ce nu avea mai înainte (ca Ghiezi – 4 Imp. 5);

b)Dorinţa de a căpăta ceea ce mai înainte a refuzat;

c) Tăinurea unei părţi din ceea ce  a făgăduit să dea (ca Anania şi Safira, Faptele Ap. 5).

4. Mânia:

a) lăuntrică (arde în interorul omului);

b)exteriorizată (în cuvânt şi faptă);

c) pomenirea răului (mânia cronică).

5. Întristarea este de două feluri:

a) cea care vine după încetarea mâniei, din pricina pagubelor, a pierderilor, a neîmplinirii dorinţelor;

b) cea care vine din pricina temerilor, a fricilor, a grijilor nechinzuite;

6.Trândăvia, care cu precădere:

a) îl mână pe om la somn;

b) îl face să umble din loc în loc.

7. Slava deşartă – are multe feluri, dintre care cele mai însemnate sunt două:

a)îngâmfarea cu lucrurile văzute şi cu trupul;

b) dorinţa de slavă de la oameni.

8. Trufia, şi anume:

a) trupească;

b) duhovnicească.

Scopul luptei cu patimile este curăţia inimii.

(Dr. Dimitri Avdeev, Când sufletul este bolnav,, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005.

Faţa ascunsa a transplantului de organe

Februarie 8, 2014

Deşi nu eram de acord cu transplantul de organe, cunoscând expresia „pe cat de mort e necesar dar pe cat de viu posibil” referitor la „donatorul de organe”, lectura articolului acesta  –Minciunile profitabile ale stiintei (Partea a III-a): Moartea cerebrala si frauda donarii de organe – m-a îngrozit de-a binelea. În cazul in care mai aveţi dubii legate de cumplitul atentat la viaţa şi demnitatea umana numit donare de organe, recomand citirea atenta a acestui articol foarte bine documentat dar care cere sa fii tare de fire!

P.S.

Legat de pozitia autoarei privitor la poziţia oficială a BOR privind transplantul de organe, cred ca se explica prin faptul ca BOR nu a analizat niciodata cu atentie problematica transplantului/donarii de organe, exprimand  o poziţie bazata doar pe informaţiile oficiale furnizate de sustinatorii „donarii” fără a pune cu adevarat in balanţă  argumentele sustinatorilor transplantului cu cele ale adversarilor lui.

Cuviosul Porfirie a fost oficial canonizat de Patriarhia Ecumenică

Decembrie 1, 2013

pr-porfirie

Astăzi, 27 noiembrie 2013, intreaga suflare a Bisericii dreptslavitoare se bucură nespus de vestea că Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii, împreună cu un al părinte sfânt, mai puţin cunoscut la noi – Meletie de Lardos, de către Patriarhia Ecumenică. Prima prăznuire: 2 decembrie 2013.

 

 

 

Sensul ortodox al noţiunii de păcat

August 8, 2013

Text preluat din cartea  Uimit de Hristos de Pr. James A. Bernstein

traducere de Dragoş Dâscă                        

  Pentru creştinul ortodox  păcatul este mai mult decât încălcarea unei legi, iar iertarea este mai mult decât amnistia lui Dumnezeu pentru încălcarea legii. Am descoperit că Ortodoxia concepe păcatul ca fiind negarea iubirii însăşi. Păcatul înseamnă a întoarce spatele Lui Dumnezeu. Este o boală, în principal spirituală, care s-a răspândit în trupul nostru. Aşadar,  pentru noi, păcatul este mai mult decât „a rata ţinta” , sau o deficienţă morală, sau eşecul de a trăi la nivelul unui oarecare cod de purtare străin nouă. Păcatul este eşecul de a înţelege că viaţa este iubire şi comuniune – eşecul de a fi integru, sănătos, complet. Este respingerea comuniuniii personale cu Dumnezeu. Păcatul ne limitează pe noi înşine, ne izolează pentru a trăi vieţi autonome, independente şi autosuficiente. Într-un anumit sens, păcatul este iubire de sine obsesivă. Pentru creştinul ortodox, autonomia absolută a individului este păcat; într-adevăr, „păcatul originar”. Ofensa noastră adusă Lui Dumnezeu nu constă în faptul că i-am fi „ofensat onoarea”, ci că am întors spatele însăşi vieţii. Păcatul este negarea chipului lui Dumnezeu în om şi a lui Dumnezeu însuşi. Păcatul este distrugător prin sine. Dumnezeu urăşte păcatul nu fiindcă păcatul ar avea vreo putere asupra Lui, ci din cauza a ceea ce păcatul ne face nouă.

                         În teologia neortodoxă, păcatul, dreptatea, raiul şi iadul nu sunt legate de fiinţa noastră în sine. Conform concepţiei apusene, păcatul este o pată în dosarul nostru pe care Sângele lui Iisus o poate şterge. Dreptatea este văzută ca un credit pe care Dumnezeu îl pune în contul nostru sau care în viaţa viitoare este garanţia unor mai răsplăţi şi cununi. Spre deosebire de această concepţie, Ortodoxia vede păcatul ca o stare a fiinţei în care noi ne îndepărtăm de Dumnezeu la un nivel profund şi ne opunem iubirii  Lui. Aşadar, când Dumnezeu ne iartă, acest act este înţeles ca fiind mai mult decât un act de iertare a fărădelegilor sau a unor anumite acţiuni imorale. Pentru noi, a fi iertat înseamnă a fi îmbrăţişat de iubirea lui Dumnezeu şi a fi adus într-o stare de unire mai profundă (fără amestecare) şi de comuniune cu El. A fi iertat de Dumnezeu înseamnă a fi curăţit, purificat, iluminat şi, în cele din urmă, a fi transfigurat organic în miezul fiinţei noastre. Iertarea este terapeutică şi include procesul de vindecare şi de îndepărtare a păcatului din vieţile noastre.

                                   Un exemplu: dacă inima noastră spirituală putrezeşte, atunci emană un miros respingător, fetid şi respingător atât pentru Dumnezeu cât şi pentru om.  A considera că iertarea păcatelor este un decret legal prin care statutul nostru devine „acceptabil” pentru Dumnezeu, înseamnă a turna parfum peste inima stricată şi putrezită pentru a înlătura duhoarea. Pentru creştinul ortodox, iertarea păcatului nu este o schimbare produsă în statutul nostru legal care are legătură cu viaţa exterioară, ci o schimbare care se produce chiar în miezul condiţiei şi stării  inimii noastre, fiinţei noastre. Iertarea păcatului înseamnă îndepărtarea efectivă  a păcatului, ceea ce include efortul şi participarea noastră. Ea înlocuieşte sau vindecă inima noastră îndepărtând duhoarea. Iertarea păcatului are legătură nu doar cu mirosul, ci cu cauza lui, operând la nivel organic.

Alertă umanitară: Copiii din Glodeni

Mai 6, 2011

Pentru donatii:
CONT RO35CECEBZ0130RON0786067, deschis la CEC, Sucursala Buzau, Cod Swift CECEROBU, titular cont: Parohia Glodeanu Cirlig.
Banii vor fi folositi pentru ridicarea unei cantine sociale.

Adresa unde ne puteti trimite ceva prin posta:
Preot Tudor Marian, Sat Carligu Mare, Comuna Glodeanu Silistea, Judetul Buzau, Cod 127260
Pentru alte detalii:
Parintele Marian Tudor, telefon 0720.281.634
Puteti sa ne scrieti aici:
nicoletatintea@gmail.com
preotmariantudor@gmail.com

Puteti redirectiona 2% din impozitul pe venit catre parohia din Glodeanu:
CUI-ul parohiei Glodeanu Cirlig este 13192269

Gasiti declaratia 230 completata cu datele parohiei aici.

Va multumim tuturor!

Mai multe detalii gasiti pe site-ul dedicat acestei situatii.

De ce nu particip la saptamana de „rugaciune” ecumenistă?

Ianuarie 20, 2011

…din cauza Sfântului Apostol Pavel!

Astăzi când  cuvantul eretic și  erezie a disparut din vocabularul comunicatelor oficiale ale agentiei de presa a Patriarhiei – la fel și din cuvantările multor ierarhi și teologi ecumeniști – totuși Sf. Pavel indeamnă cu tărie pe ucenicul său, episcopul Tit: De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.(Tit 3, 10-11). Unora poate să le pară ciudat, dar Sfantul Ap. Pavel chiar ne-a lasat indrumari clare in legatura cu atitudinea pe care trebuie s-o avem față de eretic.

Observăm ca apostolul spune ca mai intai trebuie să mustrăm pe eretic pentru erezia lui! NU spune nimic de simpozioane, dialoguri teologice, intruniri ecumenice, negocieri dogmatice, … nimic din acestea ci numai  mustrări!

Mai mult, după o prima mustrare neurmată de lepădarea ereziei, trebuie să urmeze a doua, probabil mai aspră. Nu negocierea asupra credintei. Nu căutarea aparentelor asemănări și ignorarea invățăturilor apostate.  După si a doua mustrare nu mai poate urma nimic decat depărtarea de eretic. E singura atitudine dreaptă si folositoare atat drept credinciosului cat si a răucredinciosului. E folositoare pentru amândoi pentru ca pe primul il intăreste pe calea mânturii iar celui de al doilea îi arată gravitatea căderii sale. A nu respecta această poruncă a Duhului Sfânt dată prin Sf. Pavel duce neabătut la moartea veșnică.

Dumnezeu ne-a lăsat indrumări clare privitoare la faptele care duc la pierderea mantuirii si printre acestea un loc de frunte il are erezia. Efectele ei le arată Dumnezeu prin cuvântul Sf. Ap. Petru: … și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul care i-a răscumpărat, iși vor aduce lor grabnică pieire. (2 Petru 2, 1)

Acesta ar trebui să fie motivul să refuzam orice negociere a credintei: aduce grabnică pieire! Facând simpozioane, intruniri, congrese impreună cu ereticii nu face altceva decat să le inchidă total calea spre viața veșnică.

Întrebarea care poate urma acum este:  Cine sunt ereticii?

Termenul de „erezie” vine din grecescul αιρεσις, hairesis (de la αιρεομαι, haireomai, „a alege [ceva]”, „a opta [pentru ceva]”), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate – de întregimea învăţăturii celei drepte, şi de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie şi eretic sunt cuvintele pe care le foloseşte Irineu de Lyon în scrierea sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învăţătura şi pe cei care se opun Bisericii creştine, în opoziţie cu poziţia ortodoxă (de la ortho- „dreaptă” + doxa „gândire/credinţă”) a Bisericii creştine.

Conform acestei definiții eretici sunt toți neortodocșii asa ca nu ne ramane altă atitidine decat cea a sfântului Paisie Velicicovski:

Au eretici sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]

Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

Important de notat faptul ca destinatarii principali ai poruncii Sf. Pavel sunt episcopii, căci Tit era episcop, si de le ei se așteaptă in primul rand ascultare față de poruncile lui Dumnezeu…