Când vor fi canonizaţi Sfinţii închisorilor?

Ediţia on line de luni 2 noiembrie  2009 a ziarului Romania Liberă, anuntă că Biserica Romano-Catolică incepe procesul de canonizare (beatificare) a şapte episcopi greco-catolici care au suferit în temniţele comuniste.  Este un lucru binevenit recunoaşterea luptei creştine a românilor împotriva fiarei roşii măcar din partea Bisericii Romano-Catolice.  Şi spun asta pentru ca deşi Biserica Ortodoxă a dat un număr neasemuit mai mare de martiri, în pofida faptului ca există un puternic curent în cadrul Bisericii noastre în favoarea canonizării noilor mucenici  – in special in rândul poporului – totuşi nu există încă nici o hotărâre a Sfântului Sinod in această privinţă.

In Biserica Ortodoxă elementul hotărâtor în canonizarea unor oameni cu viaţa sfântă este evlavia poporului drept credincios. Adică, la nivel oficial, Biserica nu face decât să consfinţească cinstirea ca sfinţi pe care poporul deja o acordă  acestor oameni.  In această situaţie se află şi noii mucenici din inchisoriele comuniste şi se cuvine ca şi la nivel oficial Biserica noastră să recunoască sfinţenia aclor fii ai ei care şi-au dat viaţa pentru Hristos.

Prin canonizare, în Aghiologia ortodoxă, ca şi în Dreptul Bisericesc ortodox, se înţelege actul prin care Biserica recu­noaşte, declară şi aşază pe eroii dreptei credinţe adormiţi în­tru Domnul în rândul sfinţilor pe care ea îi venerează, pe te­meiul învăţăturii sale dogmatice.

Istoria vieţii bisericeşti ne arată că iniţiativa pentru aşezarea eroilor credinţei creştine în rândul sfinţilor a avut-o întotdeauna poporul credincios. Evlavia populară a fost aceea care a identificat pe adevăraţii sfinţi, a început să-i venereze creându-le un cult neoficial, local sau general.

Trebuie relevat faptul că Biserica n-a căutat niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, şi l-a însuşit, şi l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu există în viaţa Bisericii Ortodoxe niciun caz în care vreun Sinod să fi încercat a crea, a institui şi a impune credincioşilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil de evlavia poporului.

Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond:

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieţii, fie în timpul de la care a îmbrăţişat credinţa ortodoxă.

2. Proslăvirea lui de către Domnul, cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:

a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte.
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase.
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.

3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfânt. De la îndeplinirea acestei condiţii pot face excepţie numai mucenicii dreptei credinţe.