Ediţia on line de luni 2 noiembrie 2009 a ziarului Romania Liberă, anuntă că Biserica Romano-Catolică incepe procesul de canonizare (beatificare) a şapte episcopi greco-catolici care au suferit în temniţele comuniste. Este un lucru binevenit recunoaşterea luptei creştine a românilor împotriva fiarei roşii măcar din partea Bisericii Romano-Catolice. Şi spun asta pentru ca deşi Biserica Ortodoxă a dat un număr neasemuit mai mare de martiri, în pofida faptului ca există un puternic curent în cadrul Bisericii noastre în favoarea canonizării noilor mucenici – in special in rândul poporului – totuşi nu există încă nici o hotărâre a Sfântului Sinod in această privinţă.
In Biserica Ortodoxă elementul hotărâtor în canonizarea unor oameni cu viaţa sfântă este evlavia poporului drept credincios. Adică, la nivel oficial, Biserica nu face decât să consfinţească cinstirea ca sfinţi pe care poporul deja o acordă acestor oameni. In această situaţie se află şi noii mucenici din inchisoriele comuniste şi se cuvine ca şi la nivel oficial Biserica noastră să recunoască sfinţenia aclor fii ai ei care şi-au dat viaţa pentru Hristos.
Istoria vieţii bisericeşti ne arată că iniţiativa pentru aşezarea eroilor credinţei creştine în rândul sfinţilor a avut-o întotdeauna poporul credincios. Evlavia populară a fost aceea care a identificat pe adevăraţii sfinţi, a început să-i venereze creându-le un cult neoficial, local sau general.
Trebuie relevat faptul că Biserica n-a căutat niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, şi l-a însuşit, şi l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu există în viaţa Bisericii Ortodoxe niciun caz în care vreun Sinod să fi încercat a crea, a institui şi a impune credincioşilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil de evlavia poporului.
a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte.
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase.
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte – sau în fine –
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica Ortodoxă.
3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau numele de sfânt. De la îndeplinirea acestei condiţii pot face excepţie numai mucenicii dreptei credinţe.
Pe 30 septembrie 2009 am aniversat doi ani de la intronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortdoxe Române a Preafericitului Daniel. Ca fii ai Bisericii noastre nu putem decât să ne bucurăm de eveniment şi să facem o rugăciune ca Dumnezeu să-l dăruiască Bisericii întreg, drept, cinstit, indelungat în zile, drept învăţând Cuvântul adevărului, pe Patriarh. Chiar daca nu suntem de acord cu anumite atitudini ale lui, sau suntem suparati că nu reactionează aşa cum am dori la problemele care ne frământă, indiferent de părerea proprie despre persoana Patriarhului, el rămâne întâistătătorul Bisericii noastre şi reprezentantul nostru la cel mai inalt nivel… omenesc.
Au curs multe mesaje de felicitare cu ocazia acestui eveniment dar cel care mi-a atras atentia cel mai mult a fost cel citit de Mircea Geoană, in calitate de preşedinte al senatului României, şi pe care il expun mai jos. (Il puteţi asculta AICI)
Mesajul Senatului României adresat Prea Fericitului Daniel la aniversarea a doi ani de patriarhat.
Prea Fericirea Voastră,
Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile Voastre,
Aniversăm astăzi doi ani de când Prea Fericitul Daniel a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei.
Cei doi ani de Patriarhat ai Prea Fericitului Daniel au deschis o pagină importantă în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Prea Fericitul Daniel nu este doar cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, ci este omul ales de Biserică să facă faţă celor trei demoni ai secolului trecut: ateismul, totalitarismul şi consumismul. Nici un alt Patriarh nu a avut în faţă o asemenea provocare.
Calităţile personale ale PF Daniel sunt recunoscute. În primul rând, pregătirea sa teologică. Patriarhul Daniel este un cărturar, un profesor de teologie. Cultura teologică solidă îi conferă o bună ancorare în tradiţia Bisericii. De asemenea, larga deschidere ecumenică îi oferă nenumărate posibilităţi de a crea punţi de legătură într-o lume în care închistarea şi izolarea sunt generatoare de conflict şi de insecuritate.
În numeroasele sale luări de poziţie, în predici, în studii sau la catedră, s-a manifestat deschis pentru susţinerea proiectului european, pentru promovarea deschiderii ecumenice, pentru o implicare reală, dinamică şi puternică a Bisericii în social, pentru restructurarea învăţământului teologic, pentru îndreptarea şi aducerea la zi a limbii liturgice, pentru promovarea activă a unui nou tip de misiune şi de limbaj eclezial. De aici şi capitolul nou pe care îl poate deschide în istoria Bisericii.
Un exemplu concludent îl constituie preocuparea faţă de media, faţă de rolul de instrucţie şi de educaţie pe care presa îl are. Radio Trinitas, Trinitas TV şi ziarul ”Lumina” înseamnă deja un reper de spiritualitate şi credinţă pentru sute de mii de români, o prelungire în actualitate a misiunii sociale a Bisericii.
Cu Prea Fericitul Daniel a început o epocă nouă în viaţa Bisericii Ortodoxe Române, în raporturile ei cu statul român, cu Europa, cu celelalte biserici, cu societatea românească.
Daniel înseamnă „Judecător”. Discernământul şi dreapta – judecată sunt talantul Prea Fericitului Daniel.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Prea Fericirea Voastră!
Mircea Geoană,
Preşedintele Senatului României
………………………………………………..
Mi se pare mie că discursul Dl. Geoană este mai curând o platformă program pe care Patriarhul ar fi bine să o implinească, altfel de aici decurgând şi anumite consecinţe cel puţin … neplăcute.
- …închistarea şi izolarea… se referă oare onorabilul politician la atitudinea tradiţionalistă şi antiecumenistă a unei insemnate părţi a Bisericii, reprezentate de Părintele Iustin de la Petru Vodă ?
- … sunt generatoare de insecuritate, de conflict, de sărăcie şi de dezbinare… să fie oare un avertisment privitor la consecinţele care ar putea decurge dintr-o asemenea atitudine?
-
...susţinerea proiectului european… inseamnă direct … promovarea deschiderii ecumenice… prin care se înţelege nimic mai mult decât … restructurarea învăţământului teologic, îndreptarea limbii liturgice, un nou tip de misiune şi limbaj bisericesc. E important de aflat de când misiunea şi limbajul eclesial sunt obiectiv de importanţă politică. Şi dacă sunt, nu cumva sunt legate de dorinţa anumitor cercuri de a “curăţa” Evanghelia şi textele liturgice ale Bisericii de aşa zisele expresii “antisemite”?
…Restructurarea învăţământului teologic… să însemne oare indepărtarea studenţilor teologi de izvorul Sfinţilor Părinţi şi adăparea lor cat mai mult cu apa tulbure a ereticilor contemporani?
….un nou tip de misiune şi limbaj eclesial… să fie oare deturnarea orientării vieţii bisericeşti de la Impărăţia Cerurilor la “paradisul” pământesc promis de post modernism? Cu alte cuvinte, Biserica este chemata sa renunţe la orientarea credincioşilor inspre impăraţia veşnica a Lui Hristos iar in loc de acesta să lupte pentru instaurarea utopiei socialiste.
Dl. Geoană consideră ateismul ca fiind unul din demonii secolului trecut. Oare el este mai puţin ateu (liber cugetător) decât “maestrul” lui, Ion Iliescu?
Să înţelegem că Dl. Geoană nu agreează deloc consumatorismul (alt demon)?
Să ne rugăm ca Dumnzeu să-i dea Patriarhului nevinovăţia porumbelului să poată conduce Biserica spre Hristos şi totodată viclenia şarpelui pentru a putea evita capcanele stăpânitorului acestei lumi şi slugilor lui.
Război intru cuvânt: DICTATURA MEDICALA SI IN ROMANIA? Ministrul Sanatatii vrea vaccinare OBLIGATORIE anti-”gripa porcina” pentru toti copiii!
UPDATE3:Minciuna despre vaccinuri si gripa porcina – Analiza unui doctor specialist.
MINISTRUL BAZAC A MAI DECIS, TOT ACUM – APARENT SURPRINZATOR! – OPRIREA CAMPANIEI DE VACCINARE CU GARDASIL/SILGARD!
Nici nu mai este nevoie, de vreme ce vaccinul contra “gripei noi” va face de zece ori mai “bine” treaba pe care trebuia sa o faca “vaccinul anti-HPV” pe o populatie incomparabil mai restransa! “In mod sigur, daca nu am fi stopat vaccinarea am fi putut distruge tot ceea ce inseamna campania de imunizari ale Ministerului Sanatatii”, a declarat ministrul. Logic, nu? Sa vedem daca macar acum, in al XII-lea ceas, pusi in fata evidentelor oficiale, se vor misca organizatiile si personalitatile crestine care au reactionat puternic in cazul Gardasil. Sau ne vom intreba, resemnati, in continuare: De ce nu credem, de ce nu vrem sa stim?
Ministrul Ion Bazac spune că răspândirea virusului A(H1N1) va reprezenta „o mare problemă de sănătate publică” în anul 2010, inclusiv în România. Se aşteaptă ca anul viitor virusul să capete o formă cu mult mai agresivă decât în acest an, iar pe măsură ce pandemia se propagă, boala devine şi mai severă.
„Sunt situaţii în care bolnavii nu mai reacţionează la Tamiflu (medicamentul prescris în asemenea cazuri – n.r.)”, afirmă ministrul.
El are în vedere vaccinarea tuturor celor aproximativ 3 milioane de copii, de la preşcolari până la elevi de liceu, ceea ce ar reduce incidenţa virusului cu 50 la sută. Celelalte categorii care vor fi vaccinate cu prioritate sunt personalul medical şi cel din sectorul serviciilor sociale.
„Este greu ca societatea să funcţioneze fără personalul care asigură aprovizionarea cu apă, energie sau gaze, plus că aceşti oameni sunt printre cei mai expuşi“, explică ministrul, care precizează că „vaccinarea este obligatorie şi nu la latitudinea fiecărei persoane”.
Vaccinarea începe în decembrie
Campania va începe în prima parte a lunii decembrie, iar până la sfârşitul acestui an Institutul Cantacuzino va fi capabil să producă 5 milioane de doze, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea a 25 la sută din populaţie.
Din ianuarie, Institutul Cantacuzino va produce câte un milion de doze pe lună, iar vaccinarea se va repeta, la 30-60 de zile de la primul val.
Este posibilă procurarea vaccinului de la farmacii? Nu, spune ministrul. Şi nicăieri în lume nu se va vinde la liber, tocmai pentru a preveni vaccinarea suplimentară, care ar putea avea efect invers.
„De aceea am şi scos medicamentul Tamiflu de pe piaţă, atunci când s-a declanşat pandemia. Oamenii sunt sensibili şi pot să îl ia preventiv sau când au doar o banală gripă sezonieră. Dar dacă fac asta, medicamentul nu mai are efect în cazul în care contactează A(H1N1)”, avertizează Ion Bazac.
În principiu, nu este obligatoriu ca o persoană care a făcut o dată gripa nouă să se fi imunizat. Poate să o facă şi a doua oară” – Ion Bazac, ministrul Sănătăţii [ceea ce e o mare minciuna!, chiar responsabilii OMS recunoscand pana acum ca cei care au facut deja “boala” au cea mai buna imunitate, cum este si firesc!, n.n.]
Alte state nu iau măsuri
„Poate că măsurile luate până acum le-au părut unora excesive, dar ne numărăm printre ţările europene cu cele mai puţine cazuri, doar 322. În fiecare caz cunoaştem istoricul îmbolnăvirii şi se face anchetă epidemiologică. Cu ajutorul Ministerului de Interne se stabilesc toate persoanele cu care bolnavul a intrat în contact. Britanicii şi cei din Statele Unite, de unde a şi pornit epidemia, au un sistem cu mult mai liber. La ei nu există niciun fel de control”, spune Bazac. Ei consideră că virusul nu este sever deocamdată şi că dacă au loc îmbolvăviri acum, oamenii ar fi imunizaţi pentru anul viitor, când virusul va fi mai sever.
“Ministrul Sanatatii, Ioan Bazac, a declarat, vineri, ca a oprit campanie de campania de vaccinare impotriva virusului uman Papilloma (HPV) si nu o va relua decat daca parintii vor accepta acest lucru, informeaza NewsIn. Ioan Bazac a adaugat ca nu este normal sa se faca campanie de informare 30 de zile pentru un produs nou, care in 2008 nu prea era acceptat in Romania si in tarile din jur. “Si, mai mult decat atat, mecanismul in sine prin care s-a realizat a fost gresit, si asta pot sa va spun pentru ca asta este specialitatea mea medicala [medicala ?!, n.n.]. In mod sigur, daca nu am fi stopat vaccinarea am fi putut distruge tot ceea ce inseamna campania de imunizari ale Ministerului Sanatatii”, a declarat ministrul.
Bazac a spus ca nici o fetita de clasa a IV-a nu a mai fost vaccinata din luna februarie. “Raman cele 2.163 de fetite vaccinate. Din momentul acela, din februarie, niciun fel de vaccin nu a mai fost facut. Am spus foarte clar, ca nu voi reincepe campania de vaccinare decat la momentul in care vom avea in randul parintilor fetitelor acceptabilitatea vaccinului 50%”, a afirmat ministrul. Bazac a negat ca vaccinurile ar fi tinute pentru a fi folosite in momentul in care ar reincepe Campania. “Noi am renegociat aceste contracte, nu am mai platit nici un fel de bani din sumele pe care le-a angajat Eugen Nicolaescu si, mai mult decat atat, am returnat vaccinul companiilor producatoare urmand ca ele – daca campania de vaccinare va mai avea loc – sa ne aduca altele intr-o perioada cu termenul de valabilitate momentului in care incepem campania de vaccinare”, a declarat ministrul. Bazac a adaugat ca firmele distribuitoare ar trebui sa suporte si costurile campaniei de informare. “Este in interesul lor sa recupereze o situatie pe care au acceptat-o”, a conchis ministrul, spunand ca vaccinul nu a fost acceptat nici in alte tari”.
Subtitrarea in limba romana pentru acest film o puteţi lua de aici.
Puteţi dowloada filmul de aici. Pe pagina ce se deschide, faceti click pe textul Download video – iPod/PSP sau puteti folosi un download manager ca Sothink Web Video Downloader pe care il descarcati de aici
Ca o completare şi pentru o mai bună înţelegere a acestui documentar vă invit să citiţi din Biblie cap 12, 13 şi 14 din cartea Înţelepciunii lui Solomon. Redau mai jos doar cap. 13:
Mustrarea celor ce nu cred si nebunia inchinarii la idoli.
1. Deşerti sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunatătile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale sa inteleagă pe meşter;
2. Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică, sau luminatorii cerului;
3. Ei, care, desfatati de frumusetea acestora, le-au luat drept dumnezei, să ştie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Insusi este începătorul frumuseţii, este făcătorul lor.
4. Iar dacă se minuneaza de putere si de lucrare, să inteleagă din acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a facut.
5. Căci din marimea şi frumuseţea făpturilor poţi sa cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, în acelasi timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca aceştia rătăcesc căutând pe Dumnezeu si străduindu-se sa-L afle.
7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrarile lui Dumnezeu si cercetându-le, ei se incredinteaza cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute.
8. De alta parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea.
9. Că dacă au putut să adune atâta invatatură, ca să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degraba pe Stapanul lumii?
10. Dar sunt cu totul ticalosi si si-au pus nadejdea in lucruri fara de viata cei care au numit dumnezei lucrurile mainilor omenesti, aurul si argintul cu mestesug lucrat si inchipuiri de dobitoace sau piatra netrebnica, cioplita de mana de demult. (sau ştiinţa şi tehnologia n.n)
11. Un mester lemnar a taiat din padure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coaja si apoi cu indemanarea sa a facut din el o unealta folositoare spre slujba vietii.
12. Ramasitele de la lemnul lucrat le pune pe foc sa isi fiarba de mancare si isi potoleste foamea.
13. Si ce-a mai ramas dintr-acestea, nefiind de nici o treaba, pentru ca este lemn stramb si noduros, il ciopleste ca sa-i treaca de urat si, potrivindu-l si mestesugindu-l, l-a facut asemenea cu chipul de om.
14. Sau l-a facut asemenea vreunui dobitoc de nimic si, vopsindu-l peste tot si rumenindu-l la fata cu vopsea rosie, i-a ascuns toate metehnele.
15. Apoi i-a facut in perete buna asezare, l-a pus acolo si l-a intarit cu piroane de fier.
16. El are grija de idol sa nu cada, stiind bine ca nu-si poate ajuta singur, caci nu este decat un chip care are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roaga chipului pentru averea sa, pentru nuntile sale si pentru fiii sai si nu se rusineaza a vorbi catre lucrul cel neinsufletit.
18. El cere sanatate de la cel neputincios, se roaga de viata celui mort si de ajutor celui ce nu poate sa dea nici unul; el se roaga de buna calatorie cui nu poate sa mearga in picioare.
19. Ca sa-si puna la adapost averea, alergatura si izbanda muncii sale, el cere putere de la cel care are mainile cele mai betege.
Se vorbeşte mult de proorocul Ilie Tesviteanul. Şi nu de puţină vreme. De aproape 3000 de ani, acest prooroc al Vechiului Testament este admirat pentru veticalitatea sa in materie de credinţă, este chemat in rugăciune sau este contestat pentru metodele sale radicale de negociere interreligioasă. El rămâne modelul de aprig apărător al purităţii credinţei, tipul de credincios dispus mai degrabă să se lase ucis decît să faca cel mai mic compromis in ce priveşte puritatea credinţei sale.
Dintre multele sale fapte pentru care este pomenit, cred ca de mare actualitate este „conferinţa ecumenică” pe care Ilie Tesviteanul a convocat-o pe muntele Carmel.
Datorită regelui Ahab – iubitor de femei păgâne - poporul lepădase intr-o măsură covârşitoare inchinarea la Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iavov şi, urmându-şi regele (care-şi urma femeia păgână – Izabela – ca boul cu belciugul in nas), se „convertise” la religia adoratorilor zeilor ( a de citi demonii) Baal şi Astarteea. Şi cum lumina nu poate sa ocupe acelaşi spaţiu cu întunericul (interesant de citit articolul De ce nu pot coexista “căsătoriile” homosexuale şi libertatea religioasă – Altermedia) Izabela – cu permisiunea regelui Ahab – a căutat să ucidă pe toţi proorocii Domnului cu scopul probabil de a desfiinţa cultul Lui Dumnezeu si a-l inlocui cu cel lui Baal şi ai Astarteei.
Efectele acestor acţiuni ale perechii regale Ahab şi Izabela nu s-au lăsat aşteptate: ţara s-a umplut de jertfelnice şi slujitori idolatri intrucât întotdeauna poporul slugarnic doreşte să facă pe plac conducătorului, chiar când acesta săvârşeşte acte evident împotriva propriului popor. Urmarea mai gravă a fost implinirea avertismentului pe care Proorocul Ilie – singurul care işi asumă riscul să apere Legea lui Dumnezeu in public – care îi spusese lui Ahab: alungarea lui Dumnezeu din inima şi din viaţa poporului Israel inseamnă alungarea binecuvântării şi belşugului. Trei ani şi şase luni nu va ploua!
La sfârşitul acestei pedepse Duhul Lui Dumnezeu îi spune lui Ilie să cheme pe toţi slujitorii idoleşti impreună cu poporul şi regele lui pe Muntele Carmel pentru a aduce jertfă. In termeni mai noi am putea zice că Ilie a convocat o conferinţă ecumenică interreligioasă cu tema „Jertfă şi impreună slujire”! Fireşte era mult depăşit numeric şi lipsit de susţinere politică spre deosebire de adoratorii lui Baal, dar aceasta nu l-a impiedicat să meargă singur acolo! El vedea că insoţitorul şi Susţinătorul lui este Duhul Lui Dumnezeu şi de aceea nu se simţea in inferioritate! Am putea presupune – fără să greşim prea mult – că poporul adunat pe Muntele Carmel nu venise pentru jertfă ci pentru a vedea spectacolul prinderii şi execuţiei lui Ilie cel căutat de „poliţia” lui Ahab incă inainte de inceputul secetei.
Dumnezeu insă reuşeşte mereu să-i surprindă pe oameni!
Ilie – omul lui Dumnezeu - nu a slujit impreună cu idolatrii ci le-a oferit intâietatea in aducerea jertfe către dumnezeul lor. A stat deoparte, nu s-a amestecat cu ei şi a aşteptat ca Baal să-şi facă simţită prezenţa. Probabil că acest zeu se manifestase in vreun fel in viaţa adoratorilor lui, intrucât aceştia, cu mare incredere, au strigat toată ziua la el, surprini că de data asta nu dă nici un semn de viaţă!
La sfârşitul zilei Ilie le cere idolatrilor să se depărteze şi pregăteşte altarul de fertfă al Lui Dumnezeu. La chemarea proorocului Său Dumnezeu răspunde cu foc din cer! Jertfelnicul, apa dimprejurul lui şi tot ce era pe el este mistuit de foc! Poporul este surprins dar nu intârzie să facă ceea ce îi stătea in fire: se dă de partea celui puternic, iar acum PUTEREA era de partea lui Ilie. La porunca acestuia, „conferinţa” nu se incheie cu rezoluţii in care sa se arate compatibilitatea idolilor cu Creatorul a toate, nu au loc felicitări reciproce intre reprezentanţii „bisericilor” prezente, nu se crează direcţii de lucru care să implementeze la nivelul poporului ignorant deciziile „conferinţei” ci cei dovediţi a fi slujitorii unui fals dumnezeu sunt ucişi!
Cu siguranţă intre modelul ecumenic contemporan care promovează „dialogul frăţesc şi toleranţa interconfesională” şi modelul de ecumenism practicat de Sf. Ilie este mare distanţă.
Rămâne însă de lămurit intrebarea: Care dintre cele două modele de ecumenism are aprobarea lui Dumnezeu?
Sfântul Ilie a trăit in urmă cu aproape trei milenii. Multe personalităţi din multe domenii s-au ridicat dintre oameni dar indiferent de realizările lor epocale, cu toţii sunt acoperiţi de uitare. Proorocul de foc din Tesba Galaadului insă nu este uitat. Slujind Celui Veşnic Viu, Ilie a fost păstrat în memoria credincioşilor de Stăpânul său şi de aceea am convingerea că atitudinea sa faţă de idolatri şi eretici este cea plăcută lui Dumnezeu iar nu cea a ecumeniştilor moderni.
Ceea ce ne invaţă Dumnezeu prin modelul Sfîntului Ilie este verticalitatea in apărarea dreptei credinţe. Desigur nu folosind aceleaşi metode dar păstrând principiul: nu se poate face nici un compromis in ce priveşte invăţătura mîntuitoare, nu se acceptă nici o negociere sau impreună slujire cu eretici pentru că aceasta poate ne-ar face prieteni cu oamenii dar cu certitudine ne va aduce in starea de vrăjmaşi ai Lui Dumnezeu!
Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?(2 Cor. 6, 14)
Zece povete pentru predicatori
1. În predica ta, propovãduieste Evanghelia Domnului, nu întelepciunea oamenilor.
2. Afirmã cu putere învãtãtura ortodoxã, nu te pierde în criticã stearpã.
3. Dacã totusi o faci, critica sã-ti fie domoalã si smeritã, nu tunãtoare si asprã ca a Sfântului Ioan Botezãtorul, fiindcã tu nu esti sfânt.
4. Lãmureste-ti învãtãtura predicii cu pilde, mai ales din Sfintele Scripturi.
5. Nu-ti împiestrita graiul cu vorbe de obârsie strãinã (neologisme), ci sileste-te sã grãiesti în limba „vechilor cazanii”. 6. Cuvântul tãu sã fie limpede, cald si însufletit.
7. Nu presupune cã ascultãtorii sunt prea luminati, dar nu le îngãdui prea multã „prostie”.
8. Dacã nu ai darul vorbirii slobode, scrie-ti predica si învatã a o rosti frumos.
9. Îndeobste, predica ta sã fie de cel mult cincisprezece minute. Dacã în acest rãstimp nu ai izbutit sã spui ceva, nu vei izbuti nici într-un ceas.
10. Începe-ti predica asa: În numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh” si sfârseste-o cu „Amin”.
Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului – 1935
Apologeticum: Sfinţii din Aiud nu dorm – Noi minuni ale sfinţilor martiri de la Aiud
Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire la o bucată de teren ce aparţinea bisericii, a dat în judecată pe cei care au luat acest teren. Ş mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat această problemă. Dar, venind la Aiud, i-am dăruit un femur din osuarul de la Aiud. L-a primit cu lacrimi în ochi şi s-a bucurat foarte mult şi când l-a dus la biserică a ţinut mult ca să-i spună Sfântul care-i este numele. I-a pus pe toţi cei din parohie să se roage, au făcut slujbe speciale pentru acest Sfânt şi Sfântul le-a spus că-l cheamă Gheorghe. Asta a fost o bucurie foarte mare pentru el, pentru că şi pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi problema aceasta juridică legată de acel pământ.
Nişte fii duhovniceşti de-ai acestui părinte, respectiv soţia, nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiasmă. Au şi făcut, şi aceasta a rămas însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut la un moment dat la piept un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.
O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la Sfinţi, s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la osuar dacă poate să se dea cu puţin untdelemn la cap. A făcut acest lucru şi a revenit după o perioadă spunând că după 4 zile, când s-a pieptănat nu mai avea nicio problemă la cap. Şi i-a arătat maicii căreia i-a cerut să-i dea voie să ia untdelemn locul unde era chistul la cap; era destul de mare. Se vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură.
Tot aşa nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn din candela Sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.
O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta dispăruse din organism.
Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani, i-au venit în ianuarie surorile disperate cu maşina, plângând pentru că fuseseră prin Bucureşti pe la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşul, să le asculte Sfinţii rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat pe creier şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, nemaiprimind nicio şansă de supravieţuire din partea medicilor. Şi, mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt Sfinţi mari care fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi până la osuar, şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. Le-am dat untdelemn şi le-am spus să-l dea pe cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu untdelemn, medicii s-au răzgândit şi l-au băgat din nou în operaţie. L-au operat şi minune dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a fost cel care a condus maşina de la Bucureşti până la Aiud, ca să aducă mulţumire Sfinţilor pentru această minune care s-a făcut cu el. I-am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care este ea, adică pe Râpa robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă de ce a văzut acolo – icoana Maicii Domnului şi Sfintele Moaşte. Mama lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său că i-au secat şi lacrimile şi mulţumea Maicii Domnului şi acestor Sfinţi că i l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare de credinţă a unei întregi familii care s-au rugat pentru un fratele de-a lor ca Dumnezeu să-l vindece.
O femeie din Târgu Jiu a venit cu taxi-ul, maşină plătită de unul dintre băieţii ei, cu boli foarte multe în organism, printre care un diabet foarte ridicat, o infecţie foarte mare la picior, o gangrenă deschisă, care în timp, în loc să se cicatrizeze, s-a făcut şi mai mare din cauza diabetului, şi avea dureri foarte mari care nu o lăsau să doarmă noaptea. A spus că de luni de zile nu mai dormise. Era disperată. A mers pe la toate mănăstirile din zona Târgu Jiului, a fost la slujbele Sfântului Maslu foarte des, atât la mănăstire cât şi acasă, era spovedită şi împărtăşită. Şi tot aşa, ca în cazul celălalt, un părinte din Sfântul Munte i-a spus că la Aiud sunt Sfinţi care fac minuni foarte mari şi să meargă acolo neapărat pentru că va primi ajutor de la Dumnezeu. A venit la Aiud plângând cu disperare de durerile şi de necazurile ei. I-am dat un litru de untdelemn din candela Maicii Domnului de la Sfinţi şi i-am spus să se dea în semnul Sfintei Cruci pe rană de 40 de ori. Asta a şi făcut şi la mai puţin de o săptămână m-a sunat şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-au încetat durerile. Nu o mai durea deloc, asta în condiţiile în care lua medicamente de la cele naturiste şi până la celelalte, fără niciun rezultat. Şi în mai puţin de două săptămâni mi-a spus că a început să i se cicatrizeze rana.
Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la preasfinţitul Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot. Un alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi. Şi mai mult, părintele, având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte.
O fiică duhovnicească din Aiud, având mari probleme cu sarcina din cauza unei infecţii urinare de care nu a scăpat cu niciun medicament, s-a închinat la Sfintele Moaşte, a luat din untdelemnul Sfinţilor şi înainte de naştere cu vreo patru luni de zile, după ce a repetat analizele, medicii i-au spus că nu mai are deloc acea infecţie urinară.
Un călugăr român din obştea mănăstirii Sf. Sava din Ierusalim mi-a relatat o întâmplare minunată. Într-una din zile, stareţul se ducea, după obicei, să se închine la sfintele moaşte din osuarul mănăstirii, care cuprinde părticele dintr-o mulţime de sfinţi mari, printre care si sfinte moaşte de la Aiud, pe care părintele stareţ le ţinea cu multă evlavie. Şi, în ziua aceea, când a intrat, o mireasmă puternică l-a învăluit deodată. Şi a căutat la toate moaştele să vadă de unde vine mireasma şi, spre surprinderea şi bucuria lui, a văzut că mireasma venea de la sfinţii de la Aiud. A chemat toată obştea să se închine şi mare i-a fost mirarea când a aflat că românii nu şi-au canonizat martirii şi zac aruncaţi în gropile Aiudului.
De aceea îndemn pe toţi credincioşii să se închine şi să îi cinstească pe aceşti mari martiri ai noştri, pentru că aşa cum spune Părintele Justin, numai rugăciunile lor ne mai pot scăpa neamul din căderea mondială de azi.
OFRANDE
Radu Gyr
Din luptele şi-nfrângerile noastre
aşternem trepte altor noi destine,
o scară de argint peste dezastre,
s-o urce paşii lumii care vine.
Din fiecare rană ce ne doare,
din orice răstignire mai adâncă,
am pus armuri pe piepturi viitoare
şi-o spadă grea în mâini ce nu sunt încă.
Din mărăcini, din lacrimi şi din cuie
vor creşte mângâierile fraterne
pe care, mâine, alţii le-or aşterne
pe frunţi ce-n urma noastră suie.
Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.
Şi când, sub noaptea smârcului şi-a zloatei,
închidem luptă, lacrimă şi rană,
din viermuirea noastră subterană
noi creştem pâine pentru foamea gloatei.
extras din revista Atitudini, nr. 6
A doua duminică de după Pogorârea Sfântului Duh, este consacrată sfinţilor români pentru a arăta că Duhul Sfânt adus roade şi in neamul nostru. Dacă la Cincizecime Pogorârea Duhului s-a facut văzută în chipul limbilor de foc şi auzită ca o suflare de vânt, după această dată, singura dovada a prezenţei Duhului în lume sunt sfinţii. Neamul nostru a dat o mulţime nenumarată de sfinţi din toate categoriile sociale: oameni simpli, soldaţi, negustori, monahi, conducatori, domni şi inalti dregători, preoti si episcopi, oameni căsătoriţi. Ei sunt cei care ne prezintă in faţa Lui Dumnezeu, care se roagă pentru poporul nostru, care abat mania dreapta al Lui Dumnezeu şi care ne aduc izvor de binecuvantare.
Toate generaţiile au adus prinosul lor de sfinţi, de aceea sfintenia nu este doar o pagina in trecutul bisericii şi poporului nostru, ci trebuie sa fie o permanenţă. Când nu vom mai avea sfinti, suntem sortiti pieirii.
În Sfânta Scriptură, Dumnezeu ne arată ce se întâmplă când dispar sfinţii dintr-o comunitate sau chiar din lume. Prima lecţie este cea a Potopului. Atunci dispăruseră oamenii care implineau voia Lui Dumnezeu şi atunci a venit sfârşitul acelei lumi.
A doua lecţie este cea a Sodomei şi Gomorii. O societate care a cultivat cu perseverenţă păcatul şi uitarea de Dumnezeu, care a dispretuit sfinţii a primit distrugerea prin foc! Atunci cand au dispărut sfintii de pe pămant – oamenii care sa caute şi sa implineasca voia Lui Dumnezeu – atunci a venit şi distrugerea.
Toţi sfintii români s-au născut in familii creştine, si in comunităţi creştine. Ei nu au apărut de nicăieri ci au fost esenţa credintei şi ostenelior duhovniceşti ale comunităţii creştine in care s-au nascut.
De aceea avem responsabilitatea de a cultiva implinirea Evangheliei – adică sfinţenia- in viaţa noastră. Dacă suntem indiferenti faţă de păcatul generalizat în jurul nostru, dacă ne ingaduim sa avem dorinte şi gânduri păcătoase, atunci suntem vinovati pentru lipsa sfintilor din generaţia noastră.
Atunci când un ogor este năpădit de spini, toate florile de pe el sunt inabuşite. Este imposibil sa apara o floare deosebita intr-un câmp plin de spini!
Singura soluţie pentru curatarea acestui ogor este sa dai foc spinilor.Aşa procedează Dumnezeu şi cu comunităţile in care este cultivat păcatul şi sfinţenia este dispretuită.
In jurul nostru s-a generalizat păcatul. Multi sunt dezgustati de rugaciune si post, sau, mai mult chiar, de ideea de rugăciune sau nevoinţă. S-au creat idoli moderni şi fiecare aleargă după dumnezeul lui – bani, distractie, sanatate, putere, viaţă lungă, etc – luptand pe fată impotriva Adevăratului Dumnezeu şi a poruncilor Lui.
Acest comportament nu poate sa aducă decat mania lui Dumnezeu şi lumea in care traim, este plina de semnele maniei Domnului! Sfintenia este astăzi dispretuită şi de aceea lipsesc şi sfintii care sa imblânzească pe Dumnezeu (vezi rugaciunea lui Moise pt poporul păcătos, interventia lui Avraam pt locuitorii Sodomei).
Cinstind sfintii neamului nostru, trebuie sa le urmăm modelul. Este singura cinstire adevărată.
A cinsti, a admira pe cineva inseamnă să doresti sa ajungi ca el, sa-ţi rânduiesti viaţa după modelul lui.
Multi tineri de azi se declară fani ale unor personalităţi: sportivi, actori, cantareti, etc: aceasta înseamnă că încep să se comporte ca aceea, să vorbească ca ei, sa aibă gesturile lor. Se imbracă după modelul „idolului” lor se tund la fel ca el, în toate încercând să i se asemene.
Asa ar trebui sa facem si noi cei care ne lăudam cu cinstirea sfintilor nostri. Din păcate se observă tocmai contrariul, nu numai ca nu imitam pe sfinti ci chiar avem o viata total contradictorie cu modelul lor.
Din aceasta cauza sfintii nu ne sunt numai rugători pentru noi ci ei vor fi şi cei mai mari acuzatori ai nostri.
In fata judecătorului, vor spune că s-au născut în acelaşi popor ca şi noi, că au trait in aceleaşi mediu, au infruntat poate necazuri mai mari decât ale noastre, la fel ca noi, au fost ispiţi de lume, de diavol şi de trup, dar ei s-au inarmat cu poruncile Evangheliei si au biruit toate devenind sfinti ai lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt fuge se oamenii leneşi, de cei comozi care doresc un creştinism confortabil, care nu le cere nici un efort pentru mantuire, care iubesc mai mult păcatul decât poruncile Lui Dumnezeu.
Cinstim astăzi sfintii romani ca roade ale Duhului Sfânt în neamul nostru românesc, dar să luam aminte, daca nu vom lupta şi noi pentru sfintenie, dacă nu vom crea in mijlocul nostru mediul propice pentru ridicarea unor sfinti in generatia noastră, va veni peste noi mânia lui Dumnezeu.
Generatia care nu va mai avea sfinti, cu certitudine, va fi ultima generaţie din neamul nostru!
· A doua duminică este consacrată sfinţilor români . Ac. Arată că Duhul Sf. A adus
roade şi in neamul nostru. Daca la cincizecime Pogorârea Duhului s-a facut văzuta şi auzită, după ac dată singura dovada a prezenţei Duhului in lume sunt sfinţii.
Război întru cuvânt: MARTURISIRE DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI IN BISERICA GRECIEI
Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:
“Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:
Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în opera şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].
După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie schiţând situaţia bisericească, creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].
Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară, religiile, s-a întâmplat şi cu cei din interior, ereziile. Biserica – prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:
1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.
2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque, a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.
Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-mântuitoare” (corredemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.
Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].
3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.
4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].
Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.
5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” - spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei care cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care, sub pretenţiozitatea unei păci fabricate, poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci celelalte ale dezaxaţiilor lor le las, avându-le pe cele de acum, dintre care şi un singur lucru era suficient, ca noi să ne fi despărţit de ei. Să nu pătimim aceasta niciodată, Mângâietorule Bune, şi fă să nu mă depărtez niciodată de credinţa faţă de care sunt dator, ci, ţinând învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi insuflaţi de Tine, să mă adaug părinţilor mei, ducând de aici, dacă nu altceva, măcar buna-cinstire”[17].
6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână niciuna în afara anatemei, la sfârşit există o anatematismă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.
Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos“[18].
Se deschise deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvoltată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună constituie Biserica.
Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].
7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.
8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.
9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:
a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;
b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.
Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.
De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.
Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil”.
Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:
Metropolitan of Piraeus, Seraphim (in fotografie – n.n.)
Metropolitan of Gortyna and Megaloupolis, Jeremiah
Metropolitan of Kythera and Antikythera, Seraphim
Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain
Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology
Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology
Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the “Pan-Hellenic Orthodox Union”
Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus
Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos
Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas
Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion
Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais
Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora
Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike
Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa
Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa
Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria
Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia
Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia
Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria
Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais
Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Elder Gregory, Hieromonk, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain
Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain
Hieromonk Athanasius, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Nicodemus, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Nephon, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain
Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain
Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain
Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain
Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain
Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori
Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province
Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province
Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province
Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais
Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos
Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas
Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus
Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa
Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia
Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa
Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae
Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias
Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike
Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province
Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos
Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa
Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia
Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica
__________________________________________________________________________________
[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie.
Textul original grec – aici. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm
[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Scholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios SCholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.
[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.[4] Fapte 4: 12.[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.
[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).
[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).
[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.
[10] Mansi, 13, 409-412.
[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: “Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi”. Ibid,15 , pag. 216 : “De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice altceva ce este interzis pentru creştini”. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.
[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.
[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.
[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un singur Duh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: “Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing”. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut, aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)
[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.
[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.
[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.
[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.
[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.
[20] Efeseni 4:5.
[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224.
