Alertă umanitară: Copiii din Glodeni
Pentru donatii:
CONT RO35CECEBZ0130RON0786067, deschis la CEC, Sucursala Buzau, Cod Swift CECEROBU, titular cont: Parohia Glodeanu Cirlig.
Banii vor fi folositi pentru ridicarea unei cantine sociale.
Preot Tudor Marian, Sat Carligu Mare, Comuna Glodeanu Silistea, Judetul Buzau, Cod 127260
Parintele Marian Tudor, telefon 0720.281.634
Puteti redirectiona 2% din impozitul pe venit catre parohia din Glodeanu:
CUI-ul parohiei Glodeanu Cirlig este 13192269
Gasiti declaratia 230 completata cu datele parohiei aici.
Va multumim tuturor!
Mai multe detalii gasiti pe site-ul dedicat acestei situatii.
De ce nu particip la saptamana de „rugaciune” ecumenistă?
…din cauza Sfântului Apostol Pavel!
Astăzi când cuvantul eretic și erezie a disparut din vocabularul comunicatelor oficiale ale agentiei de presa a Patriarhiei – la fel și din cuvantările multor ierarhi și teologi ecumeniști – totuși Sf. Pavel indeamnă cu tărie pe ucenicul său, episcopul Tit: De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.(Tit 3, 10-11). Unora poate să le pară ciudat, dar Sfantul Ap. Pavel chiar ne-a lasat indrumari clare in legatura cu atitudinea pe care trebuie s-o avem față de eretic.
Observăm ca apostolul spune ca mai intai trebuie să mustrăm pe eretic pentru erezia lui! NU spune nimic de simpozioane, dialoguri teologice, intruniri ecumenice, negocieri dogmatice, … nimic din acestea ci numai mustrări!
Mai mult, după o prima mustrare neurmată de lepădarea ereziei, trebuie să urmeze a doua, probabil mai aspră. Nu negocierea asupra credintei. Nu căutarea aparentelor asemănări și ignorarea invățăturilor apostate. După si a doua mustrare nu mai poate urma nimic decat depărtarea de eretic. E singura atitudine dreaptă si folositoare atat drept credinciosului cat si a răucredinciosului. E folositoare pentru amândoi pentru ca pe primul il intăreste pe calea mânturii iar celui de al doilea îi arată gravitatea căderii sale. A nu respecta această poruncă a Duhului Sfânt dată prin Sf. Pavel duce neabătut la moartea veșnică.
Dumnezeu ne-a lăsat indrumări clare privitoare la faptele care duc la pierderea mantuirii si printre acestea un loc de frunte il are erezia. Efectele ei le arată Dumnezeu prin cuvântul Sf. Ap. Petru: … și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul care i-a răscumpărat, iși vor aduce lor grabnică pieire. (2 Petru 2, 1)
Acesta ar trebui să fie motivul să refuzam orice negociere a credintei: aduce grabnică pieire! Facând simpozioane, intruniri, congrese impreună cu ereticii nu face altceva decat să le inchidă total calea spre viața veșnică.
Întrebarea care poate urma acum este: Cine sunt ereticii?
Termenul de “erezie” vine din grecescul αιρεσις, hairesis (de la αιρεομαι, haireomai, “a alege [ceva]“, “a opta [pentru ceva]“), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate – de întregimea învăţăturii celei drepte, şi de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie şi eretic sunt cuvintele pe care le foloseşte Irineu de Lyon în scrierea sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învăţătura şi pe cei care se opun Bisericii creştine, în opoziţie cu poziţia ortodoxă (de la ortho- “dreaptă” + doxa “gândire/credinţă”) a Bisericii creştine.
Conform acestei definiții eretici sunt toți neortodocșii asa ca nu ne ramane altă atitidine decat cea a sfântului Paisie Velicicovski:
Au eretici sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]
Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. [...]
Important de notat faptul ca destinatarii principali ai poruncii Sf. Pavel sunt episcopii, căci Tit era episcop, si de le ei se așteaptă in primul rand ascultare față de poruncile lui Dumnezeu…
“Episcopul” romano-catolic de Iasi, Gherghel – disperat de refuzul IPS TEOFAN de a mai participa la “octava de rugaciune” ecumenista din luna ianuarie
Război intru cuvânt: Dezamagirea episcopului catolic de Iasi de atitudinea IPS Teofan fața de saptamana de rugaciune ecumenistă.
Pe siteul Episcopiei Romano-Catolice de Iasi am gasit urmatoarea “scrisoare pastorală” a conducatorului “bisericii” catolice iesene, Petru Gherghel, referitoare la “Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor”, in care isi tradeaza cat se poate de vizibil – inca din titlul in care clameaza “urgenta” problemei - disperarea si frustrarea care, ajunse deja la cote foarte inalte, debordeaza. Mesajul “episcopului” romano-catolic ia forma unui bocet patetic si destul de penibil (prin falsitatea izbitoare care te trazneste), insotit de santaje sentimental-”evanghelice” (urmand, evident, “talcuirea” Evangheliei cea de pe “limba” ideologiei ecumeniste, nu cea a Sfintilor Parinti), asemanatoare cu ale cersetorilor mincinosi si agresivi sau escrocilor care se tin scai de tine pana le faci voia, alternand culpabilizarile si amenintarile “duhovnicesti” cu lingusiri si ademeniri serpesti pline de o mierosenie oripilanta.
Dar ce aer de blasfemie se degaja din auzul unor cuvinte sfinte rostite cu prefacatorie, stalcite, deformate si deturnate inspre o agenda ascunsa, vrajmasa insusi Adevarului lor si… cat de dureros este sa asisti la instrumentarea ideologica a unor versete scripturistice in gurile unor asfel de bieti politruci zelosi ai “noii ordini” religioase!
Cuv. Serafim Rose – E mai tîrziu decât credeţi…
Sursa: http://cuvseraphimrose.wordpress.com/zece-cuvinte-memorabile/
Părintele Serafim Rose: „ Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece în Rusia şi în alte ţări asemenea ei reprezintă experienţa normală a vremurilor noastre. Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim – nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi.” „
Rugăciune
Rugăciune la revărsatul zorilor
A fericitului Sofronie de la Esex
Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine. Dar Tu n-ai spus ucenicilor Tăi: “Tot ce ve-ţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”.
De aceea îndrăznind te chem: Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat.
Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Miluieşte-mă!
Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: DIN TOATĂ FIINŢA MEA.
Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici cînd mintea mea e oarbă încă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cum mine, Doamne, în acel ceas înfricoţător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul de judecată.
Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea! Amin.
Scrisoare către TINERI
Text preluat de pe blogul Pustnicul Digital.
Scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt “multi chemati si putini alesi” si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocsi.
Cititi textul urmator cu atentie … sunt raspunsuri convingatoare pentru multe intrebari pe care le aveam si eu.
Continutul Scrisorii
Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!“
Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Pedepsele – partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: “Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu“, Domnul le-a raspuns: “acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El“, dar un singur lucru bun ne e necesar intru mantuire: credinta; credinta ca lucrare. Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara in iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc si acesta este credinta in Rascumparator!
Crestini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din nestiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. “Caci cugetam” – zice Sfantul Apostol Pavel – “ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus“. Veti replica poate: “Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta“. Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute!
El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta.
Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestini trebuie sa aveti notiuni crestine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei. Temelia judecatii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca “sanatoasa”, va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?
Ingaduiti-mi sa va expun gandul nostru. Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, sau Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica Universala ne-a descoperit tot ce poate sti omul despre mila lui Dumnezeu, ce intrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omeneasca de patrundere, ramanand inaccesibila pentru intelegerea oamenilor. Desarta e ratacirea mintii omenesti cand cauta sa-L patrunda pe nepatrunsul Dumnezeu! Cand cauta sa explice inexplicabilul, sa-L supuna consideratiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea intreprindere e o intreprindere satanica!… Tu, care te numesti crestin si nu ai habar de invatatura lui Hristos! Daca din aceasta invatatura harismatica, cereasca, nu ai invatat ca Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la scoala si trage cu urechea sa auzi ce invata copiii! Lor profesorii de matematica le explica, in teoria infinitului, ca infinitul, ca marime nedeterminata, nu se supune acelor legi carora li se supun marimile determinate – numerele, ca rezultatele operatiilor cu el pot fi total opuse operatiilor cu numerele. Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El – asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu insusi!
Copiii ei adevarati merg dupa ea cu supunere, luminandu-se cu credinta, calcand in picioare ratiunea trufita ce se rascoala asupra lui Dumnezeu! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omenesti. Dumneavoastra ziceti: “ereticii sunt aceiasi crestini ca si noi”. De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste crestin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de crestin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta crestina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judeca cu privire la aceasta adevaratii crestini! Numeroasele soboare de sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si indelungi chinuri, inchisoarea, exilul decat sa-si dea acordul la partasia cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, nãscocirea lui, e o nelegiuire apropiata de închinarea la idoli. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie “Faptele apostolilor” se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neîntrerupta, va vedea cât sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi …. Cu deosebire se remarca la ei ura neîmpacata catre fiii adevaratei Biserici ….
Erezia se conjuga cu încrâncenarea inimii, cu o groaznica întunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu încapatânare în sufletul molipsit de ea si cât de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleste o dogma a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neaparat huleste Duhul Sfânt. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotarârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmatoarele cuvinte:
“Eutihie, pâna acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încapatânata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat în seama sfaturile noastre si povetele catre primirea învataturii sanatoase. Si, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitiva, declaram în numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut în hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dând tuturor de stire ca de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cadea el însusi sub afurisenie.“
Aceasta hotarâre e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarâre e recunoscuta de întreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea ca el nu marturisea în Hristos, dupa întrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atât!… Amuzant prin ignoranta, si demn de plâns prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atât de potrivnica duhului crestinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osânda în învatatura lui Arie -care difera întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor si atâta tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!
Naruiesc asadar toata credinta crestina – si atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunostea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti – si înca mai nerusinat: superstitii, ratacire!
Desigur dumneavoastra nu vedeti în erezie nici tâlharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfânt – nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o învataturã hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mântuirea?!… Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta în adânca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, când în societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei învataturi crestine, sunteti întrutotul expus sa primiti un gând mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevarat, sa vi-1 însusiti si, odata cu el, sa va însusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mântuire.
Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mântuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plânge vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (…) studiati în scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie înteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce gânduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai înainte sa bata ceasul, ceasul de spaima în care va trebui sa va prezentati la judecata în fata lui Dumnezeu, agonisiti-va îndreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.
Regulile războiului lăuntric (duhovnicesc)
1. 1. Respingerea gândului de la prima lui arătare, adică de la atac (momeala) care nu e produsul nostru ci al Satanei. Aceasta înseamnă a păzi capul șarpelui. Atacul pare la început nevinovat: e gândul sau închipuirea unui lucru sensibil. Întâi e trimis porumbelul, ca pe urmele lui să se furișeze șarpele. Deci nu trebuie deosebit între gând bun și rău ci omul trebuie să le respingă pe toate, mai ales daca e incepător. La această respingere a gândului de la prima apariție rolul principal îl are atenția.
2. 2. Dacă totuși gândul a pătruns în minte, trebuie luptat cu el cu ajutorul împotrivirii; aceasta trebuie să zdrobească capul șarpelui.
3. 3. Atenția și împotrivirea trebuiesc însă unite cu rugăciunea neîncetată pentru a putea obține biruința. Dar pentru că diavolul se poate travesti în înger al luminii, amestecând gânduri la început bune în rugăciunea noastră, ca mai apoi să ne împrăștie mintea, este necesar ca rugăciunea că constea într-un singur gând – cel al lui Iisus. Aceasta este rugăciunea lui Iisus. Ea trebuie să devină obișnuită ca respirația, ”lipită de respirație” – după formularea Sf. Ioan Scărarul. Cu numele lui Iisus putem zdrobi pruncii babilonești, adică gândurile născute de Satana în noi.
După ce am început să viețuim cu atenție la minte, dacă împreunăm smerenia cu trezvia și însoțim rugăciunea cu impotrivirea, vom merge bine pe drumul cugetării, infrumusețând, măturând, împodobind și curățind casa inimii noastre de răutate, călăuziți de numele cel sfânt și închinat al lui Iisus Hristos, ca de un sfeșnic de lumină. Dacă ne vom încrede însă numai in atenția sau trezvia noastră , repede vom cădea răsturnându-ne, fiind împinși de vrăjmași, și ne vor răpune viclenii și înșelătorii; și tot mai mult ne vom prinde mrejele gândurilor rele, ba chiar vom fi sfâșiați cu ușurință de către ei, neavând ca suliță puternică numele lui Iisus Hristos.
Căci numai cuțitul acesta preacinstit, învârtit foarte des în inima ce nu se îngrijește decât de una, știe să strângă și să taie gândurile venite de la aceia, să le ardă și să le îngroape, ca focul paiele.
Sfântul Isihie Sinaitul – Cuvinte despre împotrivire și rugăciune, în Filocalia vol. 4, p. 96.
1. Respingerea gândului de la prima lui arătare, adică de la atac (momeala) care nu e produsul nostru ci al Satanei. Aceasta înseamnă a păzi capul șarpelui. Atacul pare la început nevinovat: e gândul sau închipuirea unui lucru sensibil. Întâi e trimis porumbelul, ca pe urmele lui să se furișeze șarpele. Deci nu trebuie deosebit între gând bun și rău ci omul trebuie să le respingă pe toate, mai ales daca e incepător. La această respingere a gândului de la prima apariție rolul principal îl are atenția.
2. Dacă totuși gândul a pătruns în minte, trebuie luptat cu el cu ajutorul împotrivirii; aceasta trebuie să zdrobească capul șarpelui.
3. Atenția și împotrivirea trebuiesc însă unite cu rugăciunea neîncetată pentru a putea obține biruința. Dar pentru că diavolul se poate travesti în înger al luminii, amestecând gânduri la început bune în rugăciunea noastră, ca mai apoi să ne împrăștie mintea, este necesar ca rugăciunea că constea într-un singur gând – cel al lui Iisus. Aceasta este rugăciunea lui Iisus. Ea trebuie să devină obișnuită ca respirația, ”lipită de respirație” – după formularea Sf. Ioan Scărarul. Cu numele lui Iisus putem zdrobi pruncii babilonești, adică gândurile născute de Satana în noi.
După ce am început să viețuim cu atenție la minte, dacă împreunăm smerenia cu trezvia și însoțim rugăciunea cu impotrivirea, vom merge bine pe drumul cugetării, infrumusețând, măturând, împodobind și curățind casa inimii noastre de răutate, călăuziți de numele cel sfânt și închinat al lui Iisus Hristos, ca de un sfeșnic de lumină. Dacă ne vom încrede însă numai in atenția sau trezvia noastră , repede vom cădea răsturnându-ne, fiind împinși de vrăjmași, și ne vor răpune viclenii și înșelătorii; și tot mai mult ne vom prinde mrejele gândurilor rele, ba chiar vom fi sfâșiați cu ușurință de către ei, neavând ca suliță puternică numele lui Iisus Hristos.
Căci numai cuțitul acesta preacinstit, învârtit foarte des în inima ce nu se îngrijește decât de una, știe să strângă și să taie gâmdurile venite de la aceia, să le ardă și să le îngroape, ca focul paiele.
Sfântul Isishie Sinaitul – Cuvinte despre împotrivire și rugăciune, în Filocalia vol. 4, p. 96.
Am preluat mai jos fragmente dintr- un articol apărut in Ziua Veche , care aduce unele lămuriri asupra pericolului reprezentat de statul supranațional care urmărește să înglobeze toate națiunile, rupându-le de trecutul lor, impunându-le standarde in cele mai mici detalii ale vieții sociale.
Legătura cu instaurarea Guvernului Mondial si venirea lui Antihrist mi se pare evidentă. Interesant că cel care trage acest semnal de alarma este un profesor evreu.
Publicam mai jos cateva fragmente reprezentand liniile de forta ale conferintei lui Paul Gottfried.
Ce se intampla cu natiunile istorice ale Europei
Un fenomen mai nou e insa incercarea deliberata de a slabi conexiunea care exista intre natiuni si trecutul lor istoric, diminuarea relatiei dintre invatamanat sau alte activitati culturale si contextul specific national. Aceasta moda a implicat tratarea politicii, a educatiei si a “valorilor” ca exercitii de antrenare a constiintei globale. Desigur ca nimeni nu neaga standardele de decenta umana sau impulsurile constiintei care ne fac sa tratam alte fiinte omenesti cu respectul cuvenit.”
“Dar astazi problema noastra e diferita si cel putin la fel de grava. Amenintarile la adresa libertatilor individuale si colective vin din Occident, dintr-o civilizatie cu care Romania are legaturi lingvistice, culturale si religioase. Amenintarile la care ma refer vin de la cei care, in numele luptei impotriva inamicului “fascist”, vor sa niveleze si sa omogenizeze omenirea, incepand cu cei care tin prea mult la trecutul lor. Statul universal omogenizant care niveleaza pana la anihilare natiuni, sexe si comunitati e acum pericolul care i-a luat locul lui Hitler, Stalin, Ceausescu si altor tirani recenti. Daca vechii tirani marsaluiau impotriva dusmanilor nationali sau mobilizau masele impotriva asa-ziselor “clase dusmanoase”, noul inamic imbratiseaza intreaga omenire pentru a o reeduca. Nu stiu ce e mai periculos, tiranul care ne lipseste de viata sau cel care ne lipseste de identitate, de traditie. As prefera, in orice caz, sa nu am de-a face cu niciunul.
Uniunea Europeana reglementeaza acum pana si cele mai mici aspecte ale comportamentului social in numele tolerantei. E intr-adevar imposibil pentru orice natiune membra a UE sa incerce sa se conduca dupa propriile standarde nationale sau religioase fara sa fie invinuita ca incalca vreunul din “drepturile omului” confectionate birocratic. Aceleasi autoritati internationale ne dicteaza si ce putem sau ce nu putem sa spunem despre propria noastra istorie, si ce trebuie sa credem si sa predam in scoli pentru a nu fi considerati “intoleranti”.
Lucrand la cartea mea despre stanga europeana post-marxista, adica multiculturala, am fost socat sa descopar dezradacinarea planificata a europenilor, un proces controlat si incurajat de administratorii guvernamentali, si care se petrece deja de multa vreme in tari receptive la asemenea tratament precum Spania, Germania, Suedia si Anglia. Printre vecinii dumneavoastra occidentali, corectitudinea politica se afla la loc de cinste si orice abatere de la criteriile ei e considerata, din ce in ce mai des, o crima.
“Hate speech” e pedepsit ca ofensa impotriva oricarui grup, cu exceptia crestinilor europeni albi, iar populatiile majoritare au fost reeducate conform modelului cultural-politic propus de marxistul cultural Jürgen Habermas, printre altii. Europenii ar trebui sa se vada pe sine nu ca membri ai unor natiuni etnice sau istorice, ci ca cetateni ai unei democratii generice. Aceasta democratie rezista sau cade odata cu ceea ce s-au declarat a fi niste drepturi ale omului universal aplicabile, desi in acest sistem grupurile imigrante sunt uneori considerate “mai egale” decat populatia indigena. Din acest punct de vedere, asocierea cu o tara e relevanta doar din ratiuni de convenienta lingvistica. Totusi, Habermas insista ca germanii au o ratiune speciala de a ramane germani, de a se perpetua ca si entitate colectiva, si anume pentru a ispasi la infinit trecutul lor de o rautate iesita din comun.
Recent, un politician crestin-democrat german s-a plans ca imigrantii turci din tara lui nu devin cu adevarat germani. Identitatea germana la care se gandea crestin-democratul respectiv implica si obligatoria acceptare a vinovatiei pentru Holocaust si pentru tot felul de nenumarate alte atrocitati puse astazi in carca unor germani morti demult. In forma ei teutonica, aceasta pervertire a identitatii nationale presupune acte de autoinjosire – sau ceea ce germanii numesc “Sündenstolz”, adica sa fii mandru ca iti marturisesti vina de a fi membru al unei natiuni mandre de a-si marturisi vina.
Dar eurocratul Jacques Attali, romancierul Umberto Eco, si teoreticianul social Antonio Negri au plasmuit o imagine mult mai senina a viitoarei ordini globaliste. Aceasta ordine va fi caracterizata prin nomadism, mai specific, prin navala popoarelor din Lumea a Treia in Occident. Problema pe care si-o pun asemenea veseli profeti ai unei Europe reeducate, falsificate din temelii, nu e daca europenii ar trebui sa fie lasati sa-si decida singuri viitorul. Europenii pur si simplu nu au nimic de spus in aceasta privinta.”
“Desi sociologul francez, si consilier al fostului presedinte Mitterand, Edgar Morin a celebrat in paginile ziarului Le Monde “haosul care devine Europa”, obiectul celebrarii sale nu e rezultatul unei evolutii organice si nici un simplu raspuns la nevoia de forta de munca ieftina. “Haosul care devine Europa” e rezultatul unui plan pentru reconstructia radicala sustinut de factori de decizie candva nationali si acum supranationali. In urma cu doua luni, un consilier al lui Tony Blair a dezvaluit ca Blair, ca prim-ministru, a incurajat ideologia multiculturala, protejata de legi impotriva lui “hate speech” si de preferinta acordata minoritatilor, nu din ratiuni economice, ci pentru a distruge Anglia conservatoare si electoratul Partidului Conservator. Blair a inventat sau a exagerat nevoile economiei pentru asemenea forta de munca ieftina pentru a-si justifica planurile de transformare culturala a Marii Britanii. Blair nu si-a cerut scuze pentru nobila sa minciuna. Abaterea sa de la adevar a servit avansarii unei cauze nobile, adica transformarii tarii sale in ceva mai putin englez dar mai la moda.”
“Cata vreme inamicii libertatii fac uz de limbajul drepturilor omului sau de antifascismul bun la toate, nu lipsesc oportunitatile de suprimare a celor care sunt considerati necorespunzatori. Exista desigur posibilitati sporite de control atunci cand acesta se face in numele democratiei. Exista anumite criterii, general acceptate, conform carora o tara e considerata “democratica”. De exemplu, o tara e “democratica” atunci cand partidele privilegiate pot organiza alegeri pe baza de subventii de la stat, cand sistemul de educatie publica obligatorie se ocupa cu reeducarea si resocializarea cetatenilor, cand opinia publica e modelata cu ajutorul mass-media favorabile acestui proiect transformational, si cand totul e supus presiunilor unei economii din ce in ce mai globalizate. Paradoxal, rezultatele acestei aparente democratizari s-au dovedit a fi opuse libertatii, sistemelor de credinta traditionale si identitatii nationale.
Dar cei care avanseaza noua ordine dau din bagheta magica a drepturilor universale si nimic nu li se poate opune. Deja acest termen a ajuns sa ilustreze “pericolul doctrinei inarmate”, termen pe care Edmund Burke l-a inventat pentru a descrie pretentiile universaliste si violenta expansionista ale Revolutiei Franceze. Ceea ce un anumit grup aflat la putere decide ca e convenabil pentru el trebuie sa fie aplicat tuturor, si daca asta nu se poate face prin mijloace pasnice, atunci se vor face presiuni pentru ca toata lumea sa se conformze unui anumit principiu, unei anumite valori sau unui anumit drept.
Dar imediat ce acest plan e pus in aplicare apar anumite tensiuni. Acest plan a provocat, nu intamplator, din toate partile lumii, o revarsare de populatii diverse cultural si uneori dusmanindu-se reciproc. Suntem indemnati sa primim cu bratele deschise aceasta revarsare de umanitate care isi exercita dreptul la libera circulatie, desi membrii acestor comunitati nu sunt de obicei dispusi sa accepte indoctrinarea postmoderna care li se aplica occidentalilor dezmosteniti cultural. Exact cum sa creezi din aceste sisteme de credinta diferite un tot unitar, exemplificat in unele tari prin coexistenta pasnica a occidentalilor crestini corecti politic si a patriarhilor musulmani practicand Sharia, e o problema pe care nu ma ofer sa o dezleg. Le voi lasa doctorilor bisericii universale a drepturilor omului misiunea de a-si armoniza partile comunitatii lor globale.
Si solutii sau finaluri fericite au venit de la sustinatorii acestui experiment. Acestea merg de la cele evocate de Michael Hardt si de Antonio Negri in best-sellerul lor Empire, in care propun o “lume a nomadismului si miscegenarii” care va pune capat hegemoniei economice si politice a Occidentului, pana la speranta pe care si-o pun neoconservatorii americani intr-o lume cladita pe dogmele drepturilor omului si pe pietele de consum. Asemenea vizionari considera migratiile de populatii spre Vest ca binefacatoare, din cauza ca duc fie la un socialism triumfator, fie la o religie post-crestina universala a democratiei teleghidate. Clasele politice si mediatice ale Occidentului nu sunt doar resemnate cu aceasta noua ordine. Sunt indragostite pana la extaz de ea, si oricine citeste New York Times, Wall Street Journal, Le Monde, Süddeutsche Zeitung, sau orice alt mare ziar occidental nu poate sa nu observe acest lucru.”
“Pe masura ce construirea societatii globale pe bazele ideologiei drepturilor omului avanseaza, posibilitatea unei opozitii devine din ce in ce mai redusa. Devine din ce in ce mai greu sa lupti impotriva acestui proces facand apel la ceea ce comunitatile sau natiunile obisnuiau sa creada. Experimentul ingusteaza si in cele din urma exclude orice posibilitate de apel la trecut, mai ales la ideile unei natiuni majoritare care a existat inainte de initierea marsului fortat in viitor. In cele din urma devine necesar, pentru a rezista unui stagiu mai avansat al crizei culturale declansate de expertii in drepturile omului, sa recrutezi radicali mai putin radicali. Tot ce mai poti sustine odata ajuns in acest punct e ca acest nobil experiment a inceput bine dar ca a fost exagerat putin.
Acest lucru explica de ce toti cei care se opun concentrarii de musulmani fundamentalisti in Olanda s-au raliat in jurul unui sustinator al drepturilor homosexualilor, Pym Fortun, si mai tarziu s-au ingramadit in jurul unei feministe de Lumea a Treia, Hirsi Ali. Aceasta doamna e acum in SUA, unde e subventionata cu bani frumosi, ca fellow si autor, de neoconservatorii de la American Enterprise Institute. Combinatia ei de feminism si secularism a facut-o draga pretinsilor nostri conservatori. Au gasit in aceasta figura o foarte oportuna (si poate in acest moment si singura posibila) critica a Islamului reactionar. Ce tovaras de drum mai bun pot gasi acesti proslavitori moderni tarzii ai diversitatii si ai drepturilor omului decat o somaleza feminista si secularista, cineva care nu ar putea fi niciodata confundata cu un traditionalist WASP (alb, anglo-saxon, protestant)? Nici macar un pretins critic de dreapta al Islamului ca olandezul Geert Wilders nu invoca niciodata calvinismul traditional olandez; nici nu invoca trecutul national olandez atunci cand previne impotriva imigrantilor musulmani. Mai degraba alege sa evidenteze incompatibilitatea dintre Coran si drepturile femeilor sau autoinventarea individuala. Aceasta tendinta de a traduce identitatea in limbajul drepturilor omului e si o caracteristica a americanilor.”
“De ce ar trebui sa le pese profesorilor si studentilor de la Universitatea “Al. I. Cuza” de problemele pe care le ridic aici? Mai precis, ce are a face avertismentul meu in privinta imperialismului drepturilor omului cu acest avanpost al civilizatiei dacice, fondat odata cu renasterea natiunii dumneavoastra istorice? Si de ce ar trebui eu, a carui familie a luptat pentru Imperiul Austro-Ungar in Primul razboi mondial, sa fiu interesat de viitorul natiunii a carei mostenire e intrupata si transmisa de institutia dumenavoastra?
Raspunsul sta in reactia mea la auzul unei afirmatii atribuite presedintelui american Woodrow Wilson, care in 1919 a ajutat la redesenarea granitelor Europei. Conform sarcasticului sau critic si tovaras de Congres de Pace la Versailles, Harold Nicolson, liderul american a devenit lacrimos de sentimental “cand a vorbit de micile natiuni ale Europei”. Lui Nicolson i s-a parut ca acest lucru e nedemn de un adevarat om de stat, si ca om ai carui bunici se aflau de partea celor care au pierdut ceva din acest conflict, nu pot sa spun ca am fost foarte miscat de descrierea romantioasei duiosii a lui Wilson pentru tarile mici, si mai ales pentru cele care au capatat teritorii luate de la noi, cei invinsi.
Dar recent ceea ce Nicolson intentiona ca o ironie a capatat valente noi si pozitive pentru mine. Ma trezesc ca spun si eu cu Wilson: “Dumnezeu sa binecuvanteze micile natiuni ale Europei!” sau in acest caz pe cele care ies la lumina din cosmarul opresiunii comuniste cu ceva simt al identitatii nationale. Pronia divina v-a dat sansa sa terminati revolutiile nationale pe care le-ati inceput in secolul al nouasprezecelea, fara gafele care au insotit prima incercare. Pentru reusita acestei a doua incercari, va trebui sa evitati Scylla si Charybda trecute si prezente, adica si nationalismul diviziv care face imposibile relatiile cu vecinii si pericolul de a sucomba ideologiei drepturilor omului si presiunilor globaliste care va ataca dinspre Occident. De acum vechile pericole si tentatii pot sa nu mai fie atat de periculoase, asa ca m-am concentrat pe noile provocari carora trebuie sa le faceti fata ca natiune cultural-politica.
In final, tara dumneavoastra poate avea doar doua tipuri de viitor: sa fie o America de mana a doua, proslavind “deschiderea”, “diversitatea”, si “drepturile omului”, sau sa fiti urmasii stramosilor dumneavoastra. A fi roman nu trebuie sa va opreasca de la a asculta politicos predicile americane despre democratia globala dar ar trebui sa va impiedice de la a le lua prea in serios. Si daca sunteti indreptatiti sa reconstruiti infrastructura materiala dupa deceniile devastatoare ale dictaturii comuniste, aceste preocupari economice nu ar trebui sa fie exclusive. Nu ar trebui sa va faca sa uitati cine sunteti. Moralitatea publica si cultura nationala va definesc ca natiune istorica, si aveti o datorie colectiva de a controla aceste forte in interiorul granitelor dumneavoastra.
Poate ca toate acestea va suna straniu venind de la un oaspete american vorbind in engleza, dar tocmai datorita modului meu american de a gandi indraznesc sa va dau aceste sfaturi. Veti face mai multe pentru dumneavoastra ramanand natiunea lui Eminescu si a lui Vasile Alecsandri decat daca urmati ca niste sclavi directivele multiculturale ale UE sau devenind ceea ce decid ca trebuie sa fiti expertii in politica externa de la Washington. Ca distinsa universitate romaneasca reprezentand continuitatea poporului roman, dumneavoastra, aici, la Iasi, puteti sa va aduceti cea mai importanta contributie la istoria umanitatii si a tarii dumnevoastra fiind mai deplin romani.”
