Rugăciunea inimii - fără îndrumător?!

Capitolul Rugaciunea lui Iisus, din cartea părintelui Teofil Pârâian Veniţi de luaţi bucurie publicată şi pe siteul www.crestinortodox.ro mi-a lasat un gust amar. Chiar credeam despre parintele Teofil ca este un mare duhovnic, dar din cele afirmate in acest articol, rezulta ca este afectat de parere si chiar de inselare. Cum poate sa spuna ca in cei 70 de ani ai lui, nu a cunoscut sau auzit vreodata de un adevarat lucrator al Rugaciunii lui Iisus?
A fost contemporan cu parintele Paisie Duhovnicul de la man. Sihastria şi parintele Cleopa Ilie de la ac manastire. Despre Parintele Paisie, marturiseste parintele Staniloae, dupa intalnirea cu el, ca atunci a avut revelatia unui adevarat isihast. Părintele Teofil afirmă: “m-am dus de exemplu la un parinte care era socotit cu viata imbunatatita si cu nume mare si cu cunostinta multa, el mi-a spus cunostintele tot din carti. Pe acelea din carti le pot citi eu singur, nu trebuie sa mi le spuna el, ca ce spune Ioan de Valaam, ca ce-a spus cutare care-i zavorat si ce-a spus Ignatie Brancianinov. Pe mine ma intereseaza experienta, ce ti-a adus tie, care zici “Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Ti-a adus limpezimea mintii? Ti-a adus linistea sufleteasca? Ti-a adus dorinta de rugaciune? Ti-a adus dorinta de Dumnezeu? Ti-a adus capacitatea de a ocoli pricinile pacatelor? Ti-a adus fermitatea in cunostinta de Dumnezeu si inlaturarea gandurilor rele? Ti-a adus statornicie in bine? Ti-a adus dorinta de bine? Ti-a adus dorinta de depasire de tine insuti?” Ar fi multe de spus dar vreau doar sa sublinez: in toate scrierile ascetice se spune foarte clar: atunci cand ai dobândit o virtute şi spui altcuiva indata o pierzi. Cum se putea astepta parintele Teofil ca cineva la prima intalnire, sa-i spuna: Iată eu am rugăciunea inimii, si am primit aceste haruri?! Aceasta afirmatie din start inseamnă mândrie si cădere! De aceea orice lucrator al rugaciunii, este smerit si nu iti va spune cuvinte de la el ci numai folosindu-se de cele deja spuse de Sf. Parinti, pentru a scapa de lauda de la tine si a rămâne smerit.
Afirmatia pr. Teofil Paraian: “m-am dus de exemplu la un parinte care era socotit cu viata imbunatatita si cu nume mare si cu cunostinta multa, el mi-a spus cunostintele tot din carti. Pe acelea din carti le pot citi eu singur, nu trebuie sa mi le spuna el, ca ce spune Ioan de Valaam, ca ce-a spus cutare care-i zavorat si ce-a spus Ignatie Brancianinov. Cand am intrebat mi s-a raspuns din SF. Parinti, dar eu pot sa citesc si singur, este o dovada a lipsei de smerenie. Poti desigur sa citestii, dar esti sigur ca ai si inteles corect?
De aceea toti sfintii parinti spun ca poti rosti rugaciunea lui Iisus, dar pt a spori in lucrarea ei e absolut necesar să ai un indrumator cu experienţă! Cărtile nu te pot pazi de capcanele dracesti, intrucat nu sunt doi oameni ispititi la fel, ci fiecare potrivit stării lui, de aceea e necesară marturisirea gandurilor in faţa povatuitorului, si ascultarea absoluta de sfaturile lui, pt ca el ti le da potrivit cu ispitele tale, pe cand in cărti poti gasi indrumari generale sau, in cel mai bun caz, modul in care un nevoitor sau altul s-au luptat cu o ispita, dar de unde poti sti daca acela e si modul potrivit tie?
Pt incepatori este bine sa rosteascva ori de cate ori au timp liber, Rugaciunea lui Iisus, dar pentru o practicare sistematica a ei asa cum se cere unui monah, este obligatorie sfatuirea unui povatuitor încercat in luptele duhovniceşti. Mă miră aceste afirmaţii la un monah renumit cum este parintele Teofil Pârâian, dar, pe de altă parte, imi confirmă cele citite la parinti ca Sf.Ignatie Brianceaninov, Sbornicul, Vlădica Atonie Mărturisitorul, Sfintii Varsanufie şi Ioan (Filocalia 11), Sf. Ioan Scararul, Sf. Grigorie Palama şi multi altii, care cu totii, arată marele pericol la care se expune cel care, indemnat de parerea de sine socoteste ca este mai presus de povatuitorii incercati şi, doar ghidandu-se din carti, pot depasi capcanele puse inainte de diavol. Si mai spun doar atat: Oare nu toti ereticii au ajuns in inşelare doar pt ca au talcuit Scripturile dupa cum i-a taiat capul, fara sa accepte sfatul altora şi astfel si-au pierdut sufletele lor şi ale celor care i-au urmat?

Ce este criza modernă?

Criză e un cuvânt grecesc - κρίσις  (krisis) - şi înseamnă “judecată”. În Sfânta scriptură, acest cuvânt e întrebuiţat des.    Astfel, psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia  necredincioşii la judecată (Ps. 1, 5) şi în alt loc milă şi judecată voi cânta (Ps. 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că  de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan, 5, 22 ;   12, 31). Şi apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17)

Inlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia  necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; caum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Pînă să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul “judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: “Judecata lui Dumnezeu!”   Iar asta inseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită “judecată” ci “criză”. Ca nenorocirea sa fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este “judecată”, se ştie şi cauza penreu care a venit nenorocirea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Dar când e folosit cuvântul “criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu ? Cauza este totdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa şi să-i intoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu s-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbători de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepşilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. CEi ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cât va ţine criza ?  Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat.

Sf. Nicolae Velimirovici

Vrea Hristos să fim pacifişti şi toleranţi cu oricine doar de dragul păcii?

Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie.

Aşa a grăit Domnul. A se citi: Nu am venit să împac adevărul cu minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, bestialitatea şi omenia, inocenţa şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece.

Cu ce să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului Lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul Lui Dumnezeu, şi cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel indeamnă: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce poate fi altceva decât cuvântul Lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Acestă sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul.

Că acestă înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? la fel şi nora cu soacra ei.

Dar să nu înţelegi strâmb - că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăţa şi îndrepta atunci pe necredincioşi ? Înţeleptul Pavel scrie: că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.

Aşadar, cuvintele despre aducerea sabiei pe pământ sunt pe deplin potrivite cu Hristos - Făcătorul de pace şi Dătătorul de pace. El dă cereasca Sa pace, ca pe un balsam ceresc, celor ce cred în El fără făţărnicie. Insă nu a venit să facă pace între fiii luminii şi fiii întunericului.

Sf. Nicolae Velimirovici.

Şapte motive pentru a păstra candela mereu aprinsă.

1. Pentru că credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt Lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

2. Ne aduce aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela - fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.

3. Ca să ne mustre pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice ostenindu-ne cu râvnă la împlinirea poruncii Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.

4. Ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.

5. Ca să fie sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc asupra noastră fiinscă acestea iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea închinată Lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.

6. Ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum uleiul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii Lui Dumnezeu.

7. Ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără sfântul foc al harului Lui Dumnezeu.

Sf. Nicolae Velimirovici

Ce dor frumos

Cantă câmpul

Cand seara tu te rogi.

Pe Tine te lăudam

Agni Parthenos

Preacurată Fecioară

Acatistul Sf. Cuv. Parascheva (fragment)

Tropare Sf. Paraschiva

Impărăteasa mea

Spot interzis de CNA

Se pare ca ideea spotului se apropie periculos de mult de realitate asa ca neaparat… trebuie interzisă!

Bloguri recomandate

Blogul lui saccsiv prezinta foarte multe informatii privind globalizarea si Noua Ordine Mondiala, aducand detalii legate de politicile planificarii familiale, criza economica, dedesubturile “razboiului contra terorismului” ….

Universul a fost creat special pentru OM

Adrian Iosif

Martin Heidegger, considerat de mulţi ca fiind cel mai mare filosof al timpurilor noastre, îşi începea unul din cursurile sale cu o întrebare ameţitoare: de ce există ceea ce există, de ce există totul mai degrabă decât nimic? Mai simplu spus, de ce există Universul, de ce existăm noi?
În contextul specific sceptic şi materialist al vremurilor noastre această întrebare nu şi-a găsit încă un răspuns care să mulţumească pe toată lumea. Dar provocarea fiind lansată, mai mulţI cercetători, din diferite domenii, au căutat să dea răspuns unei probleme derivată din întrebarea lui Heidegger: cum se face că existăm? Cum au putut da naştere nişte condiţii presupuse iniţial haotice unui univers atât de omogen şi atât de ordonat la scară mare, aşa cum este universul în care trăim noi astăzi?
Problema apartenenţei cosmice şi planetare a omului a ridicat însă o serie de probleme filosofice şi teologice. Oamenii de ştiinţă au constatat că forma noastră de viaţă depinde, în câteva direcţii delicate şi subtile, de unele coincidenţe aparente ale legilor fundamentale ale naturii. Legat de aceste observaţii a fost elaborată ipoteza universului antropic (de la cuvântul grecesc \”anthropos\” care înseamnă \”om\”). Această ipoteză, căreia în prezent i se acordă statutul de principiu, conferă câteva calităţi speciale vieţii de pe Pământ.
Ideea de bază a acestui principiu afirmă că, deşi poziţia omului în univers nu este neapărat centrală, ea are totuşi un caracter special şi privilegiat. Se pare că noi, oamenii, beneficiem de o situaţie specială, în sensul că universul este construit după \”gusturile\” noastre…
Formularea principiului antropic a fost dată în 1961 de astronomul Robert Dicke, care a avut ca punct de plecare unele lucrări ale celebrului fizician englez, laureat al premiului Nobel, Paul Adrien Dirac:
\”Universul are proprietăţile pe care le are şi pe care omul le poate observa deoarece dacă ar fi avut alte proprietăţi omul nu ar fi existat\”. Trebuie să recunoaştem că un astfel de enunţ sună cel puţin ciudat pentru un om de ştiinţă.
Mergând un pas mai departe astronomul Paul Davies avea să afirme, prin anii \’70, că pur si simplu omul nu ar fi putut exista în altfel de universuri decât cel prezent!
Vom vedea mai departe o serie din argumentele ştiinţifice pe care se bazează aceste afirmaţii.
Pământul apare în mod evident ca fiind un loc ideal pentru apariţia vieţii prin faptul că posedă o cantitate abundentă de apă în stare lichidă. Dacă temperatura de pe Pământ are fi fost fie mai scăzută, ca pe Marte de exemplu, fie mai ridicată, cum este cazul planetei Mercur, mediul nu ar fi fost propice pentru dezvoltarea şi supravieţuirea diverselor forme de viaţă. Apa , fie s-ar fi evaporat, fie ar fi existat doar sub formă de gheaţă. Numai că Pământul este la o distanţă ideală faţă de Soare! Puţin mai aproape de Soare şi Pământul ar fi fost astăzi un deşert! Puţin mai departe de Soare şi frumoasa noastră planetă albastră ar fi apărut acum ca un tărâm ostil. Problema este că nici măcar nu ar fi avut cine să-i constate ostilitatea, noi neputând vieţui în condiţiile respective.
Masa Pământului are, de asemenea, o valoare optimă. Dacă Pământul ar fi fost cu 15% mai greu decât cele 5,97×1021 tone, atmosfera terestră ar fi fost cu mult prea densă şi condiţiile de mediu nu ar mai fi permis dezvoltarea proceselor biologice cunoscute azi. Dacă, de asemenea, masa planetei noastre ar fi fost cu 15% mai mică atmosfera ar fi fost fie prea rarefiată, fie inexistentă (forţa gravitaţională nu ar mai fi fost suficient de puternică pentru a reţine moleculele gazelor care compun atmosfera şi acestea s-ar fi pierdut în spaţiu).
În mod analog, biofizicienii arată că o variaţie cu mai mult de două grade a înclinaţiei axei terestre (care este de 23°27\’) ar fi făcut imposibilă apariţia vieţii pe Terra.
Cunoaştem cu toţii că perioada de rotaţie a Pământului în jurul axei proprii este de aproximativ de 24 ore (mai exact 23 ore şi 56 minute). Această valoare face ca variaţiile de temperatură zi-noapte să nu fie prea mari. Dacă perioada de rotaţie în jurul propriei axe ar fi mai mare sau mai mică, variaţiile de temperatură în trecerea de la zi la noapte (şi invers) ar afecta decisiv viaţa de pe Pamânt.
Tot biofizicienii au calculat raportul dintre cantitatea de radiaţie primită de Pământ şi cea reflectată (aşa-zisul \”albedo\”): au găsit valoarea de 0,37. Se pare că, din nou, am fost \”norocoşi\”! Câteva procente în plus sau în minus ar fi făcut imposibilă viaţa pe Pământ! Pământul reţine exact cantitatea de lumină de care are nevoie! Nici mai mult, nici mai puţin!
Fizicienii, la rândul lor, au descoperit coincidenţe la fel de stranii: constantele fundamentale, care ne-au dat atâtea bătăi de cap în anii de şcoală cu memorarea lor, au exact valoarea necesară pentru ca această planetă să ne servească drept cămin. Orice altă valoare pentru constanta gravitaţională (aşa zisa constantă a lui Cavendish), pentru constanta lui Planck, pentru sarcina electronului ş.a.m.d., fie şi puţin diferită de cea cunoscută, ar fi făcut ca cele patru forţe fundamentale, care guvernează şi procesele vii, să ducă la apariţia unei lumi plicticos de pustie…
Trebuie spus şi faptul că, pe baza valorilor forţelor electromagnetică şi gravitaţională din universul actual, există motive extrem de serioase pentru a argumenta că o fiinţă inteligentă care să poată realiza ceea ce face omul pe planeta Pământ trebuie să aibă exact dimensiunile pe care le are corpul uman.
Masa unui proton este de 1836 de ori mai mare decât cea a unui electron. Dacă acest raport se micşorează în mod sensibil, formarea structurilor bine definite (cum ar fi structurile cristaline sau moleculele organice) nu ar mai fi posibilă. O modificare, fie şi infimă, a constantei de interacţiune nucleară tare ar fi făcut imposibilă apariţia lanţurilor de carbon, lanţuri care stau la baza moleculelor vii. Dacă, din contră, această constantă ar fi fost mai mare cu aproximativ 10%, tot hidrogenul din univers s-ar fi transformat în helium şi astfel, în întreg universul nu am fi găsit nici măcar un strop de apă.
S-au făcut simulări pe computer privind supravieţuirea lumii vii. Computerul a luat pe rând mai multe constante fundamentale şi a modificat puţin valoarea lor. Dacă din tot setul de constante, fie şi numai una era modificată, legile fizicii şi chimiei se modificau în aşa măsură încât de fiecare dată verdictul computerului era acelaşi: orice posibilitate de existenţă a vieţii şi a fenomenelor conştiente este imposibilă! De fiecare dată computerul găsea că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de formare a carbonului. Deci constantele fizice au exact valoarea necesară pentru ca noi, oamenii, să existăm!
Majoritatea seturilor de valori ar da naştere unor universuri care, deşi ar putea fi foarte frumoase, nu ar conţine pe cineva care să poată admira acea frumuseţe!
S-ar putea ridica aici întrebarea: dacă setul de constante fizice ale Universului este unic -deci cu o probabilitate de apariţie extrem de mică -, oare cum de s-a ajuns tocmai la acest set particular? Să fie doar o simplă coincidenţă?!
Observaţiile astronomice din ultimele două decenii arată că în galaxia noastră există o zona specială în care condiţiile sunt cele mai favorabile vieţii – asa-numitul \”cerc co-rotaţional\”, zonă în care se află, desigur, şi Sistemul nostru Solar. Mai mult chiar, Soarele este localizat între două braţe spirale ale Galaxiei, departe de ameninţarea radiaţiilor distructive ale novelor, care explodează destul de des în aceste braţe. Suntem plasaţi într-un \”colţ\” liniştit al Galaxiei noastre!
Argumentele de acest gen ar putea continua aproape la nesfârşit. Concluzia este că noi trăim într-un univers excepţional, construit anume pentru a ne permite nouă, oamenilor să existăm!
Astrofizicianul Trinh Xuan Thuan, în cartea sa \”Melodia secretă\” a calculat probabilitatea ca toate aceste condiţii necesare apariţiei şi dezvoltării vieţii (din care noi nu am enumerat decât o infimă parte) să fi fost satisfăcute, în mod întâmplător, simultan: această probabilitate este egală cu probabilitatea ca un arcaş să lovească cu săgeata sa, de la distanţa de 15 miliarde de ani-lumină,o ţintă cu aria de un cm2!! Adică practic imposibil!
Seneca, cu aproape două mii de ani urmă, scria: \”Noi dorim să privim şi dincolo de hotarele acestei lumi, să vedem încotro se îndreaptă, de unde provine şi spre ce sfârşit se grăbeşte aceasta iuţeală atât de mare a universului\”. Referitor la acest impuls specific uman de a-şi defini locul şi rolul în Univers, principiul antropic, ca o concluzie a dovezilor rezumate mai înainte, ne determină să ne gândim la faptul că, aşa cum spunea cândva, matematicianul şi filosoful german Leibniz, \”trăim în cea mai bună dintre lumile posibile\”. Şi mai mult, această lume extraordinară care ne înconjoară pare a fi fost creată special ca eu şi dumneavoastră, stimaţi ascultători, să existăm! Universul ne apare astfel ca o cameră anume aranjată şi mobilată pentru a găzdui fiinţa umană!
Şi dacă în acest Univers copleşitor prin grandoarea şi imensitatea sa, totul, în cele mai mici amănunte, este croit după măsura omului, dacă nici cele mai mici particule şi nici cele mai obscure fenomene nu par a fi întâmplătoare, putem, oare, să mai credem că existenţa noastră este un simplu accident?
Principiul antropic, cu concluziile sale neobişnuite pentru gândirea preponderent materialistă a ultimelor două secole, este inclus de specialişti în categoria curiozitătilor ştiinţifice. Explicaţiile care se încearcă fac ca nedumerirea noastră sa crească… Fiecărei explicaţii parcă îi lipseşte ceva şi de obicei un răspuns generează automat noi întrebări. \”Sunt în cer şi pe pământ mai multe lucruri decât visează filosofia voastră\” îi spune Hamlet lui Horaţiu…
Şi, într-adevăr, sunt în cer şi pe pământ mult mai multe lucruri decât visează şi ne învaţă astăzi ştiinţa noastră. Mai ales în cer…

Articol preluat de pe http://eseuri.resursecrestine.ro/eseuri-Principiul-antropic-961.htm

Religia, obiectiv important pt UE

Tony Blair, cel despre care se speculeaza tot mai des ca va fi presedintele Uniunii Europene, printre multele sale responsabilitati, a decis sa inceapa sa predea la Universitatea din Yale. Insa nu lectii de politica ci de ….. religie. Astfel ex premierul britanic intentioneaza sa infiinteze si o fundaţie -  “Fundaţia Credinta” - al carui scop declarat este sa promoveze intelegerea intre crestinism, iudaism si islam. Eu cred ca acesta e un semnal clar al liderilor UE ca noul (vechi)  imperiu are nevoie si de o religie oficiala si de ce nu ar fi aceasta … ecumenismul. Deja romano-catolicismul prin Institutul Sant Egidio a demarat ecumenismul interreligios, asa ca probabil, papa va fi membru de onoare impreuna cu liderii CEB in fundatia lui Tony  Blair. Cu cat se opun mai mult crestinismului traditional cu atat UE simte mai mult nevoia de o legitimare religioasa.

Nu pot acum sa nu ma gândesc la imaginea din  Apocalipsa 17, 3 ş.u: Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.

Aceasta imagine poate fi astfel interpretata: Fiara cu sapte capete si zece coarne este un imperiu  (în cazul nostru UE) iar femeia care sta deasupra fiarei este religia oficiala a acestui imperiu.

Stim din istorie ca fiecare imperiu a avut propria religie, chiar imperiile comuniste au avut drept religie ideologiile ateiste, şi de aceea cred ca nici imperiile moderne nu fac excepţie, interesul lui Tony Blair pt religie confirmand aceasta. Religia pe care o va preda Blair, va fi un amestec de crestinism, iudaism şi islam, adica un sincretism care va incerca sa mulţumească pe toti cautatorii pacii si ai bunastarii materiale şi care sunt dispuşi sa sacrifice pt aceasta Adevarul.